Creștinii ortodocși ai satului Măgoaja, din județul Cluj, au avut parte de o zi specială în duminica după Botezul Domnului.
În mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, care a săvârșit Sânta Liturghie în Biserica ocrotită de Sfântul Nicolae.
Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre felul în care ar trebui să se comporte un creștin adevărat: „Ne lăudăm de atâtea ori că suntem creștini, că mergem duminica la biserică, că postim miercurea și vinerea și în posturile mari de peste an dar faptele noastre rămân departe de a fi fapte adevărate de creștini”.
Parohia Ortodoxă Română Măgoaja este situată în comuna Chiuieşti a Protopopiatului Dej.
Biserica actuală de zid a fost ridicată între anii 1790-1821 și a fost târnosită pe 10 august 1822 de episcopul Vasile Moga.
Sfântul locaş a fost renovat de nenumărate ori, ultima dată între anii 1989-1999 prin eforturile făcute de enoriaşii acestei parohii.