Vă propun să descoperim chipul unei personalităţi bisericeşti aparte. Este vorba despre episcopul de al cărui nume se leagă re-fondarea episcopiei ortodoxe clujene, Nicolae Ivan.
Personalitate culturală şi eclesiastică de prim rang, Preasfinţia Sa a fost totodată şi un om pragmatic, cu un extraordinar simţ practic. Sosit la Cluj în 1919 şi instalat episcop doi ani mai târziu, va găsi aici o masă, două scaune şi o cameră luată în chirie de instituţia pe care o păstorea. La plecarea sa la Domnul va lăsa o biserică frumoasă în Cluj, pe strada Horea, o catedrală, sediul eparhial, mai multe imobile, Academia Teologică, tipografia Eparhială, ziarul Renaşterea, o şcoală confesională de fete, o mănăstire urbană şi multe alte realizări.
Înainte de a pomeni despre aceste aspecte, vă propun însă să vedem principalele momente biografice ce au precedat alegerea sa în treaba episcopatului. Născut la data de 17 mai 1855 într-o familie fruntaşă de ţărani din comuna Aciliu, judeţul Sibiu, va studia în satul natal, apoi la Sălişte, iar apoi la Sibiu, unde va absolvi liceul de stat în anul 1874. Ulterior, va urma cursurile seminarului andreian din Sibiu, după care se va întoarce la Sălişte, ca învăţător.
Anul 1880 va fi marcat de un eveniment major, căci tânărul Nicolae se va căsători. Din păcate, va avea parte de un mariaj de scurtă durată, căci soţia va deceda un an mai târziu, fiica Veturia fiind astfel crescută doar de tată. Va împărtăşi într-un fel soarta mamei sale, căci, la scurt timp după căsătorie, va deceda şi ea. Aşa se face că, după ce fostul ginere, Ioan Stroia, va deveni şi el episcop, al Armatei, cei doi vor avea adesea ocazia să slujească împreună la diferite evenimente.
În anul 1881, Nicolae Ivan va deveni de asemenea preot. Trei ani mai târziu, se va muta la Aiud, unde va preda religia ortodoxă tinerilor din oraş şi va deveni duhovnicul penitenciarului. În 1890, meritele pastorale şi academice îi vor fi recunoscute şi va fi chemat la o nouă slujire, aceea de director şi redactor responsabil al Telegrafului Român, cea mai importantă revistă teologică românească din Transilvania din acea vreme. Nu va rămâne foarte mult timp aici căci, după un an va fi ales protopop de Alba-Iulia. Aici, vareuşi ridicarea de şcoli confesionale şi biserici, fapt ce va duce la numirea sa, în 1897 şi în postul de asesor consistorial (context în care va reuşi creşterea bugetului Mitropoliei de la Sibiu cu aproape 2 milioane valută aur). În această postură va rămâne până în 1919, când va fi chemat să facă parte din rândurile reprezentanţilor românimii în Parlament, iar ulterior, deşi era destul de înaintat în vârstă, va fi chemat la Cluj, să rectitorească scaunul vlădicesc ştefanian.
Primit cu o uşoară răceală iniţial, Nicolae Ivan va reuşi să facă aici lucruri măreţe. După cum am menţionat anterior, capacita forţe culturale, financiare şi politice în cadrul unui proiect măreţ, acela ce presupunea ridicarea catedralei clujene. Pe locul în care ţăranii veniţi la târgul clujean îşi lăsau animalele, se va ridica, în centrul unei cetăţi, în care românii deveneau o prezenţă tot mai importantă, o impozantă catedrală, ce va deveni un adevărat simbol al Unirii. Oameni precum Alexandru Lapedatu, vor face lobby în parlament pentru susţinerea construcţiei ei, în timp ce Patriarhul Miron Cristea şi Regele vor contribui şi ei, moral şi financiar, la edificarea acestui locaş-monument. În paralel, ierarhul se va gândi la formarea viitorilor slujitori ai altarelor şi va înfiinţa Institutul Teologic clujean, care în vremea urmaşului său, Nicolae Colan, el însuşi dascăl şi rector al acestuia, va primi statut de academie. Nu va neglija nici activitatea culturală, ci va înfiinţa mai multe periodice religioase (cel mai important fiind Renaşterea, însă nici Calendarul eparhial sau Viaţa Ilustrată nu erau de neglijat), alături de o tipografie şi multe alte instituţii. În plus, folosindu-se de calităţile sale în spaţiul economic, va reuşi achiziţionarea unui sediu eparhial şi a multor altor imobile în centrul Clujului şi va stabili relaţii cu intelectualii cetăţii. La plecarea sa din viaţa aceasta, ce va surveni la data de 3 februarie a anului 1936, va lăsa astfel o bogată moştenire edilitară şi culturală urmaşilor săi. Mai mult decât acestea, va lăsa un chip aparte, luminos, în inimile celor care l-au cunoscut.
