Este mare înțelepciune să transformăm răul din noi în bine

de | feb. 9, 2023

Înregistrarea ediției din 7 februarie 2023 a emisiunii Împreună-lămuriri pe cale, în cadrul căreia Părintele Grigorie Foltiș, împreună cu Părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul studenților din cadrul  ASCOR Cluj-Napoca încercă să deslușească înțelesuri ale unor cuvinte mai puțin cunoscute ale Mântuitorului Iisus Hristos sau ale Sfinților Părinți, mai greu de înțeles la o primă lectură.


Textul scripturistic discutat în cadrul acestei ediții îl găsim în Evanghelia după Luca, în capitorul 16, versetele 8 și 9, Pilda iconomului nedrept:

1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.
2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom.
3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie.
5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu?
6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci.
7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.
8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.
10. Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.
11. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată?
12. Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru?
13. Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Este mare înțelepciune să transformăm răul din noi în bine
Împreună-lămuriri pe cale
Este mare înțelepciune să transformăm răul din noi în bine
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/g_foltis/" target="_self">Pr. Grigorie Foltiș</a>

Pr. Grigorie Foltiș

Părintele Grigorie Foltiș este absolvent al Facultății de Drept și al Facultății de Teologie Ortodoxă, ambele din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent este duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și realizator de emisiuni la Radio Renașterea.

Emisiuni recente

Toma – raționalist sau un logician credincios | Duminica a 2-a după Paști

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos | Sfintele Paști

Ev. Ioan 20; 19-23 „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa....