Etnograful, folcloristul și muzicologul TEODOR BURADA (3 octombrie 1839 – 17 februarie 1923)

Teodor Burada s-a născut la data de 3 octombrie 1839 la Iași într-o familie de boieri. Familia acestuia a fost una dintre cele mai respectate din acea vreme întrucât reușiseră să deschidă primul salon de muzică clasică și literatură din Moldova. Cultura și educația reprezentau pentru familia Burada piese de bază necesare în creșterea și conturarea oricăror oameni de valoare din societate.

La casa părintească Teodor Burada va dobândi primele cunoștințe în materie de cultură generală și muzicală. Acest mare muzician i-a avut ca profesori pe renumiții Grigore Cobălcescu și V. Urechia, care i-au împărtăşit  din tainele mai multor domenii printre care științele naturale, istorie sau limba română.

Urmează între anii 1860-1861 Facultatea de Drept din Iaşi, în acelaşi timp predând și un curs de vioară. Marele cărturar  îşi va continua ulterior studiile la Paris unde va frecventa şi Conservatorul de Muzică. În 1863 va absolvi binecunoscuta instituţie la care va studia ani mai târziu şi compozitorul George Enescu, Teodor Burada fiind primul român din Moldova care a frecventat cursurile acestei şcoli de renume.

Proaspăt revenit în ţară, vestea despre bogata sa cultură generală şi  pregătire în domeniu juridic s-a răspândit destul de repede. Astfel, Teodor Burada va fi numit de către juriştii contemporani în funcţia de preşedinte al Tribunalului din Galaţi.

Deşi cariera de jurist şi reuşitele obţinute în plan profesional puteau împlini pe oricine, Teodor Burada simţea totuşi un mare dor sau o nevoie de a-şi atinge scopul pentru care considera că a venit pe lume. Astfel, acesta revine la marea sa pasiune- muzica- şi se implică extrem de mult în formarea tinerilor artişti români. Din anul 1877 devine profesor deplin de vioară la Conservatorul din Iaşi dorind astfel să contribuie la îmbogăţirea culturii româneşti.

Talentatul violinist Teodor Burada va desfăşura o amplă activitate culturală, interpretând diverse lucrări muzicale clasice sau din folclorul românesc, reuşind chiar să întreprindă o serie de mai multe călătorii în timpul cărora a cules diverse date legate de tradiţiile din spaţiul românesc pe care le-a transpus în partituri pentru pian sau orchestră.

Teodor Burada a studiat ceremonialul de înmormantare la români, a cules bocete, colinde şi cântece populare. Acesta este cunoscut mai ales pentru evidenţierea valorii bocetului ca specie, dar şi pentru realizarea celei dintâi lucrări folclorice de tip monografic ,,O călătorie în Dobrogea”.

Muzicologul Teodor Burada va iniţia mai mult concerte de muzică românească veche şi va înfiinţa şi un Muzeu Muzical în Iaşi. În martie 1887, Burada va fi propus de către B. P. Haşdeu drept membru corespondent al Academiei Române.

Teodor Burada trece la cele veşnice la data de 17 februarie 1923, la Iaşi.

 

Resurse:

Mai multe din Personalitatea zilei
Duke Ellington – mare cântăreț al jazz-ului

Duke Ellington – mare cântăreț al jazz-ului

Compozitor și pianist american. De-a lungul timpului a fost conducătorul mai multor formații de jazz. După ce și-a înființat propria sa formație muzicală, a fost primul care a folosit vocea umană ca pe un instrument muzical. De-a lungul vieții a scris peste 2000 de...

Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu – „regina înălțimilor”

Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutistă cu brevet din România. După ce a bătut recorduri în Europa, a mers în SUA pentru a continua. A devenit campioană mondială la parașutism în anul 1932, când a sărit de la 7400 de metri înălțime. Smaranda Brăescu s-a...

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

James Stewart sau bine-cunoscutul George Bailey

American de origine scoțiană, a fost de profesie arhitect, până să descopere actoria. Astăzi vom vorbi despre James Stewart. S-a născut pe 20 mai 1908, din părinții scoțieni, Elizabeth Ruth Jackson și Alexander Maitland Stewart, în Indiana, Pennsylvania . Fiul cel...

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton- erou britanic

Sir Nicholas George Winton este un erou britanic care a salvat 669 de copii evrei de furia naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Winton s-a născut la data de 19 mai 1909 în Hampstead, Londra. Tatăl său era manager de bancă. Părinții săi erau evrei...

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Părintele Ilie Moldovan – unul dintre marii iluminați ai ortodoxiei

Unul dintre părinții care a vorbit cu putere despre neam ca “realitate a vieții veșnice” și despre păcatul avortului, definindu-l ca “rană de moarte a iubirii“. Totodată, de-a lungul vieții, cu timp și fără timp, acesta s-a implicat și în diferite proiecte, susținând...