Etnograful, folcloristul și muzicologul TEODOR BURADA (3 octombrie 1839 – 17 februarie 1923)

Teodor Burada s-a născut la data de 3 octombrie 1839 la Iași într-o familie de boieri. Familia acestuia a fost una dintre cele mai respectate din acea vreme întrucât reușiseră să deschidă primul salon de muzică clasică și literatură din Moldova. Cultura și educația reprezentau pentru familia Burada piese de bază necesare în creșterea și conturarea oricăror oameni de valoare din societate.

La casa părintească Teodor Burada va dobândi primele cunoștințe în materie de cultură generală și muzicală. Acest mare muzician i-a avut ca profesori pe renumiții Grigore Cobălcescu și V. Urechia, care i-au împărtăşit  din tainele mai multor domenii printre care științele naturale, istorie sau limba română.

Urmează între anii 1860-1861 Facultatea de Drept din Iaşi, în acelaşi timp predând și un curs de vioară. Marele cărturar  îşi va continua ulterior studiile la Paris unde va frecventa şi Conservatorul de Muzică. În 1863 va absolvi binecunoscuta instituţie la care va studia ani mai târziu şi compozitorul George Enescu, Teodor Burada fiind primul român din Moldova care a frecventat cursurile acestei şcoli de renume.

Proaspăt revenit în ţară, vestea despre bogata sa cultură generală şi  pregătire în domeniu juridic s-a răspândit destul de repede. Astfel, Teodor Burada va fi numit de către juriştii contemporani în funcţia de preşedinte al Tribunalului din Galaţi.

Deşi cariera de jurist şi reuşitele obţinute în plan profesional puteau împlini pe oricine, Teodor Burada simţea totuşi un mare dor sau o nevoie de a-şi atinge scopul pentru care considera că a venit pe lume. Astfel, acesta revine la marea sa pasiune- muzica- şi se implică extrem de mult în formarea tinerilor artişti români. Din anul 1877 devine profesor deplin de vioară la Conservatorul din Iaşi dorind astfel să contribuie la îmbogăţirea culturii româneşti.

Talentatul violinist Teodor Burada va desfăşura o amplă activitate culturală, interpretând diverse lucrări muzicale clasice sau din folclorul românesc, reuşind chiar să întreprindă o serie de mai multe călătorii în timpul cărora a cules diverse date legate de tradiţiile din spaţiul românesc pe care le-a transpus în partituri pentru pian sau orchestră.

Teodor Burada a studiat ceremonialul de înmormantare la români, a cules bocete, colinde şi cântece populare. Acesta este cunoscut mai ales pentru evidenţierea valorii bocetului ca specie, dar şi pentru realizarea celei dintâi lucrări folclorice de tip monografic ,,O călătorie în Dobrogea”.

Muzicologul Teodor Burada va iniţia mai mult concerte de muzică românească veche şi va înfiinţa şi un Muzeu Muzical în Iaşi. În martie 1887, Burada va fi propus de către B. P. Haşdeu drept membru corespondent al Academiei Române.

Teodor Burada trece la cele veşnice la data de 17 februarie 1923, la Iaşi.

 

Resurse:

Mai multe din Personalitatea zilei
Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Frank Sinatra – un om cu un talent inegalabil

Cântăreț, crooner, producător și actor american cu origini italiene, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul De aici în eternitate. Acesta a fost bine-cunoscutul Frank...

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Ludovic Spiess – mare tenor al României

Tenor spinto-liric român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005. Astăzi vom vorbi despre Ludovic Spiess. S-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit...

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig – chimist revoluționar

Justus von Liebig este un chimist care a adus bogate contribuții atât în domeniul său de cercetare, cât și pentru noi, oamenii de rând. Invențiile sale ne-au făcut viața mai bună. A descoperit o metodă sănătoasă pentru a produce oglinzi, întrucât vechiile oglinzi...

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska – salvatoare de vieți

Alfreda Markowska este o eroină de etnie rromă din timpul celui de-al doilea Război Mondial. A salvat viețile a 50 de persone. Alfreda Markowska s-a născut la data de 10 mai 1926 în Galiția, Polonia. Alfreda era de etnie rromă. În anul 1939, în timpul invaziei germane...