Eveniment caritabil, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | mai 18, 2018

Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (directori, prof. Eugenia Marcu, Mirela  Nicoară), împreună cu Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda va derula joi, 17 mai 2018 un eveniment caritabil, cuprins în Parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”.

În sala de festivități a școlii, la ora 18.00, a avut loc Festivalul cu scop caritabil „Dansul florii de cireș” care a fost susținut de elevii claselor I-VIII. În organizarea acestui eveniment, s-au implicat doamnele Daniela Necula, profesor de religie, Maria Țibre, Manuela Ciuhandru (profesori de sprijin), împreună cu dascălii acestei școli.

Din fondurile adunate, s-au cumpărat  pachete cu alimente de bază care vor fi donate familiilor cuprinse în programul lunar de ajutorare al parohiei noastre. Scopul acestui eveniment a fost „acela de a aduce o rază de bucurie și căldură în sufletele celor care vor primi aceste daruri”, așa cum au precizat organizatorii.

Motto-ul acestei activități caritabile , „Sărac nu este acela care nu a avut niciodată nimic, cu adevărat sărac este cel care nu a ajutat niciodată pe nimeni” i-a mobilizat pe copii. În prezența părinților, a părintelui Nicolae Buda și a unui grup de credincioase din Comitetul Parohial, invitați la acest eveniment, elevii de toate vârstele au cântat, au dansat și au adus în fața spectatorilor un crâmpei din bucuria vârstei lor pe care au împărtășit-o tuturor celor prezenți.

Scopul acestui festival a fost acela de a-i uni pe copiii mai mari și mai mici și de învăța că numai împreună, susținuți de dascăli, părinți, preoții parohiei (Nicolae Buda și Ciprian Taloș) au puterea nu numai de a realiza lucruri frumoase, dar și de a dărui celor care au nevoie un strop de lumină, căldură și bunătate.

Astfel, copiii au învățat că „mai fericit este a da decât a lua”  și că este important să dăruiască o părticică din munca lor, de data aceasta pe plan artistic, celor care au nevoie de atenția, sprijinul și iubirea noastră. Ei au folosit de data aceasta talantul primit de Sus pentru a dărui așa cum Hristos  a mărturisit: „Oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din acești micuți în nume de ucenic, adevărat spun că nu-și va pierde răsplata” (Mt., 10, 42). În acest fel, virtuțile creștine ca generozitatea, mărinimia, milostenia vor înflori frumos în sufletul copiilor noștri.

Marilena Asănică, Parohia Nașterea Domnului din Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești

Parohia ortodoxă „Sfântul Dumitru” din localitatea clujeană Florești, organizează în perioada 3-7 august, la biserica „Soborul Maicii Domnului”, o școală de vară. Participă un număr de 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8-15 ani, din cadrul parohiei. Cei mici au...

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...