„Fântâna, sursă de apă și simbol sacru”, tematica din acest an a concursului F-DE

de | iul. 9, 2021 | Cultură

Consacratul concurs național „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC” (F-DE) își deschide și în acest an porțile tuturor celor care iubesc să surprindă satul românesc în fotografii. Competiția, organizată anual de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Asociaţia ArtImage şi Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, a ajuns la cea de-a XVIII – a ediție.

Dotat cu premii consistente, concursul are, pe lângă secțiuni generale cu tematică neimpusă, și secțiuni speciale. Subiectul secțiunii tematice este în acest an „Fântâna, sursă de apă și simbol sacru”. Organizatorii așteaptă și la această ediție lucrări pentru secțiunea „Reproducere după fotografia veche”. Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 10 octombrie a.c.

Se primesc fotografii care oglindesc elemente din cultura tradițională, materială sau imaterială, surprinse în comunitățile rurale ale României. Lucrările selectate de juriu sunt premiate și prezentate în cadrul vernisajului organizat în luna noiembrie la Cluj-Napoca, la Muzeul de Artă.

Toate datele necesare înscrierii în concurs (regulamentul și talonul de participare) se găsesc la  pe site-ul instituției, www.traditiiclujene.ro.

Pe lângă concursul care transformă Clujul, toamna, într-o „capitală a fotografiei etnografice” şi care reprezintă rădăcina şi trunchiul proiectului, s-au dezvoltat sub aceeaşi egidă şi alte proiecte conexe, cum ar fi expoziţiile itinerante în ţară şi străinătate, editarea albumelor de fotografie sau realizarea unei fototeci.

„Menirea acestui proiect este conservarea prin fotografie şi, implicit, suport digital a elementelor de cultură tradiţională pe cale de dispariţie, realizarea unui fond de fotografie etnografică veche şi recentă, încurajarea artiştilor fotografi să se aplece asupra unui domeniu frumos şi vast, dar supus pieirii şi, nu în ultimul rând, prezentarea în ţară şi peste hotare a acestor valori tradiţionale. Ne bucurăm că proiectul este apreciat, iar la invitația unor centre culturale, muzee sau fotocluburi, proiectul F-DE a fost prezentat în peste 20 de orașe din țară și în străinătate”, anunță organizatorii.

Astfel,  „Fotografia – document etnografic” a poposit până acum la: Alba Iulia, Baia Mare, Bistriţa, Braşov, Craiova, Satu Mare, Sibiu, Târgu Jiu și Târgu Mureş în ţară, precum și în Franța, Italia, Polonia și Ungaria.

 

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

În Duminica a 27-a după Rusalii (a tămăduirii femeii gârbove), 4 decembrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Mai multe din Cultură
„Serbările Transilvane” debutează la finalul lunii, la Cluj-Napoca

„Serbările Transilvane” debutează la finalul lunii, la Cluj-Napoca

Ediția 2022 a Festivalului Internațional Serbările Transilvane se va desfășura în perioada 29-31 iulie, la Casa de Cultură a Studenților. Vor participa 14 ansambluri folclorice din cinci țări: Mexic, Slovacia, Macedonia de Nord, Bulgaria și România. Ansamblurile...

Folclorul muzical și coregrafic din județul Cluj, promovat în SUA

Folclorul muzical și coregrafic din județul Cluj, promovat în SUA

Cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, folclorul muzical și coregrafic din județ va fi prezentat în Statele Unite ale Americii de Ansamblul Folcloric „Doina” al Asociației „Tradiții” din Cluj-Napoca. În perioada 14...

Județul Cluj s-a îmbogățit cu încă un titlu de Tezaur Uman Viu

Județul Cluj s-a îmbogățit cu încă un titlu de Tezaur Uman Viu

Prin dosarul întocmit de specialiștii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), cărbunarul Iosif Bordea din localitatea clujeană Muntele Rece, comuna Măguri-Răcătău, a fost desemnat de Ministerul Culturii, prin...

Muzeul Păpușilor, ediție cu exponate în premieră

Muzeul Păpușilor, ediție cu exponate în premieră

Păpușile și decorurile care au animat patru dintre cele mai recente spectacole ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca pot fi vizionate în aceste zile la Muzeul de Artă. Pe lângă acestea, pentru prima dată, sunt expuse planșe și machete ale...