Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, scenarist, romancier, dramaturg și gazetar român, membru al Academiei Române.
Fănuș Neagu s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila. După ce a studiat cinci ani în satul natal, următorii patru ani studiază la Liceul Militar din Iași (1944-1948). A urmat Școala Pedagogică nr. 2 din București. În perioada 1952-1953 a fost cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu”, unde a fost coleg de generație cu Nicolae Labiș. În anii 1953 – 1954, a fost profesor suplinitor la Şcoala generală din comuna Largu, Galaţi.
Între anii 1954-1957 a studiat la Facultatea de Filologie din București, pe care nu a finalizat-o niciodată. În paralel a lucrat ca redactor la ziarele „Scânteia tineretului” și „Luceafărul”. În anul în care a intrat la facultate a debutat cu nuvela „Duşman cu lumea”, apărută în revista „Tânărul scriitor”.
În următorii ani de viață a dus o puternică activitate publicistică pe două planuri: ca prozator și ca redactor la diverse cotidiene. Ca prozator, volumul „Cantonul părăsit”, publicat în anul 1964, i-a adus Premiul Uniunii Scriitorilor. „Cantonul părăsit” a fost o reeditare cu unele completări a unei lucrări anterioare „Ningea în Bărăgan”. Alte opere care s-au bucurat de Premiul Uniunii Scriitorilor au fost „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire”, publicat în anul 1977 și „Scaunul singurătăţii” publicat în anul 1988.
Fănuş Neagu a colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare şi reviste, a prefaţat diverse cărţi cu profil sportiv sau turistic şi a mai publicat „tablete” sportive.
În anul 1977 este pusă în scena de teatru lucrarea sa „Scoica de lemn”, la teatrul Nottara din București. În anul 1985 piesa sa, „Echipa de zgomote”, este jucată la Teatrul Majestic, şi altă piesă, „Olelie”, este jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti.
În anul 1990, a devenit director al săptămânalului „Ţara”. În perioada 1993-1996, a fost director al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. În anul 1993 este jucată la acest teatru și la cel din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.
Din 12 noiembrie 1993, a fost membru corespondent, iar din 21 decembrie 2001 a fost membru titular al Academiei Române. Câteva dintre nuvelele şi povestirile sale au fost traduse şi incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.
Fănuș Neagu a scris chiar și câteva scenarii de film, dintre care putem aminti Ciprian Porumbescu” (1973), „Dincolo de nisipuri” (1974), „Punga cu libelule” (1981) şi „Sosesc păsările călătoare” (1985).
Ca om, cei din anturajul său spun că trăsătura care iese cel mai mult în evidență la Fănuș Neagu este viața lui boemă. Criticul literar Ștefan Agopian spune despre el că „E ultimul mare boem din generația sa. Nici nu știu cum a rezistat atât…” spune criticul literar Ștefan Agopian. Iar criticul Alex Ștefănescu spune că „opera sa este un stil. A fost limba română cu virtuozitate și fior liric. Este poate ultimul boem al vieții noastre literare” spune criticul literar Alex Ștefănescu.
În anul 2008 Fănuș Neagu s-a îmbolnăvit și a avut nevoie de spitalizare. Lupta cu boala cancerului nu a fost ușoară. În data de 24 mai 2011 pleacă din această lume. A lăsat în urmă operele sale, care au ridicat moralul multor generații. Fie că a fost vorba de filme, literatură sau evenimente sportive, a reușit să capteze prin stilul său amuzant și prin limbajul atractiv.
Surse:
https://www.rador.ro/2021/05/24/portret-fanus-neagu-un-prozator-esential-al-gandirii/
https://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-fanus-neagu-un-frumos-nebun-al-marilor-orase-8281214
https://raftulcuidei.wordpress.com/2013/02/01/fanus-neagu-scriitor/
https://evz.ro/fanus-neagu-s-a-stins-ultimul-boem-al-secolului-trecut-931413.html
![[foto] Sfânta Elisabeta, mănăstirea din metropola Clujului](https://radiorenasterea.ro/continut/uploads/2019/07/sf-elisabeta.jpg)
