Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, scenarist, romancier, dramaturg și gazetar  român, membru al Academiei Române.

Fănuș Neagu s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila. După ce a studiat cinci ani în satul natal, următorii patru ani studiază la Liceul Militar din Iași (1944-1948). A urmat Școala Pedagogică nr. 2 din București. În perioada 1952-1953 a fost cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu”, unde a fost coleg de generație cu Nicolae Labiș.  În anii 1953 – 1954, a fost profesor suplinitor la Şcoala generală din comuna Largu, Galaţi.

Între anii 1954-1957 a studiat la Facultatea de Filologie din București, pe care nu a finalizat-o niciodată. În paralel a lucrat ca redactor la ziarele „Scânteia tineretului” și „Luceafărul”. În anul în care a intrat la facultate a debutat cu nuvela „Duşman cu lumea”, apărută în revista „Tânărul scriitor”.

În următorii ani de viață a dus o puternică activitate publicistică pe două planuri: ca prozator și ca redactor la diverse cotidiene. Ca prozator, volumul „Cantonul părăsit”, publicat în anul 1964, i-a adus Premiul Uniunii Scriitorilor. „Cantonul părăsit” a fost o reeditare cu unele completări a unei lucrări anterioare „Ningea în Bărăgan”. Alte opere care s-au bucurat de Premiul Uniunii Scriitorilor au fost „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire”, publicat în anul 1977 și „Scaunul singurătăţii” publicat în anul 1988.

Fănuş Neagu a colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare şi reviste, a prefaţat diverse cărţi cu profil sportiv sau turistic şi a mai publicat „tablete” sportive.

În anul 1977 este pusă în scena de teatru lucrarea sa „Scoica de lemn”, la teatrul Nottara din București. În anul 1985 piesa sa, „Echipa de zgomote”, este jucată la Teatrul Majestic, şi altă piesă, „Olelie”, este jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti.

În anul 1990, a devenit director al săptămânalului „Ţara”. În perioada 1993-1996, a fost director al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. În anul 1993 este jucată la acest teatru și la cel din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”.

Din 12 noiembrie 1993, a fost membru corespondent, iar din 21 decembrie 2001 a fost membru titular al Academiei Române. Câteva dintre nuvelele şi povestirile sale au fost traduse şi incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.

Fănuș Neagu a scris chiar și câteva scenarii de film, dintre care putem aminti Ciprian Porumbescu” (1973), „Dincolo de nisipuri” (1974), „Punga cu libelule” (1981) şi „Sosesc păsările călătoare” (1985).

Ca om, cei din anturajul său spun că trăsătura care iese cel mai mult în evidență la Fănuș Neagu este viața lui boemă. Criticul literar Ștefan Agopian spune despre el că „E ultimul mare boem din generația sa. Nici nu știu cum a rezistat atât…” spune criticul literar Ștefan Agopian. Iar criticul Alex Ștefănescu spune că „opera sa este un stil. A fost limba română cu virtuozitate și fior liric. Este poate ultimul boem al vieții noastre literare” spune criticul literar Alex Ștefănescu.

În anul 2008 Fănuș Neagu s-a îmbolnăvit și a avut nevoie de spitalizare. Lupta cu boala cancerului nu a fost ușoară. În data de 24 mai 2011 pleacă din această lume.  A lăsat în urmă operele sale, care au ridicat moralul multor generații. Fie că a fost vorba de filme, literatură sau evenimente sportive, a reușit să capteze prin stilul său amuzant și prin limbajul atractiv.

 

 

Surse:

https://www.rador.ro/2021/05/24/portret-fanus-neagu-un-prozator-esential-al-gandirii/

https://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-fanus-neagu-un-frumos-nebun-al-marilor-orase-8281214

https://raftulcuidei.wordpress.com/2013/02/01/fanus-neagu-scriitor/

https://evz.ro/fanus-neagu-s-a-stins-ultimul-boem-al-secolului-trecut-931413.html

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Fănuș Neagu - „ultimul mare boem”
Loading
/
Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară

Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară

Acum mai bine de 700 de ani, Bistriţa era deja unul din oraşele importante ale Transilvaniei. Pe  16 iulie se împlinesc 756 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241, când codicele mănăstirii Echternach...

[foto] Sfânta Elisabeta, mănăstirea din metropola Clujului

[foto] Sfânta Elisabeta, mănăstirea din metropola Clujului

În anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfnțitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a fost reînființată Mănăstirea „Sfânta Elisabeta”, ctitorie a vrednicului de pomenire episcop Nicolae Ivan. După deschiderea ei, eveniment petrecut în 1934,...

Vasile Militaru – o viață în slujba adevărului și a credinței

Vasile Militaru – o viață în slujba adevărului și a credinței

„Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic” – Poetul Vasile Militaru   Vasile Militaru a fost un poet creștin, dar mai înainte de toate a fost un om care și-a înțeles menirea pe acest pământ. Și-a asumat atât în...

Ziua drapelului naţional al României

Ziua drapelului naţional al României

Drapelul României este un tricolor albastru, galben și roşu, având culorile dispuse în benzi verticale, de dimensiuni egale. Forma drapelului pe care îl cunoaștem noi astăzi este de dată aproximativ recentă, el datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea....