Felix Mendelssohn – omul care l-a readus pe Bach în secolul al XIX-lea

Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy  a fost un compozitor german, pianist și organist. Este unul din cei mai însemnați muzicieni ai perioadei Romantice. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. După o lungă perioadă de relativă denigrare, originalitatea sa creativă a fost reevaluată și, în sfârșit, recunoscută.

Felix Mendelssohn s-a născut la data de 3 februarie 1809, în Hamburg, într-o familie de evrei.  Tatăl său, Abraham se gândea să renunțe la religia iudaică. Însă, pânăcând gândul său a devenit faptă și-a crescut copiii fără o educație religioasă.În cele din urmă face pașii decisivi și l-a botezat pe fiul său când avea șapte ani, în religia luterană. Părinții lui Felix s-au botezat abia opt ani mai târziu.

Încă de mic tânărul Felix Mendelssohn se dovedea a fiun talent muzical. Cu toate acestea, era umbrit de sora lui, Fanny, care prezenta calități și mai promițătoare. În tinerețe, Felix a fost descurajat de părinții lui să urmeze o carieră în domeniul muzicii. Acesta nu s-a dat bătut, și a insistat în domeniul muzical. Treptat, părinții săi au văzut că este dedicat și au acceptat decizia fiului lor de a urma o carieră muzicală.

Încă de mic învăța repede la orele de pian. Dădea concerte, atât acasă, cât și la evenimente. Primul său concert public l-a avut pe când avea doar 9 ani. În adolescență compunea lucrări, pe care le cânta împreună cu orchestra privată la evenimentele culturale organizate de tatăl său. La vârsta de 14 ani, avea scrise deja 12 simfonii.

În anul 1824 este trimis să studieze sub compozitorul și pianistul IgnazMoscheles, care a mărturisit că nu a prea avut ce să îl învețe. Felix Mendelssohn era deja foarte bine instruit în domeniul muzical. Cei doi au legat o prietenie pe viață.

Felix Mendelssohn nu a învățat doar muzică. A luat lecții private de artă, literatură, limbi, și filozofie. A studiat între anii 1826-1829 la Universitatea Humboldt din Berlin.  La formarea sa intelectuală și culturală a contribuit  și anturajul său. Tatăl lui Felix era bancher. La el veneau adesea în vizită oameni politici, pictori, muzicieni, scriitori și oameni de știință.

În anul 1829 fostul său mentor, Moscheles,  s-a stabilit în Anglia. Îl cheamă pe Mendelssohn aici pentru a-l prezenta în cercurile cu influență în lumea muzicală. Felix s-a bucurat de un mare succes. S-a întâlnit și cu Regina Victoria, care îi admira muzica.  Unul din motivele pentru care era admirat era conservatorismul său. Putem spune că el a reînviat stilul lui Bach. Influența muzicii lui Bach era prezentă în familia lui Felix încă dinainte să se nască. Mama sa a învățat la pian opere ale lui Bach, iar mai târziu, i-a învățat și pe copiii ei să cânte la pian opere de la același autor. Mai mult, mama lui Felix păstra în casă manuscrise de-ale lui Bach. Le-a inspirat copiilor ei dragostea pentru această etapă a muzicii. Acest conservatorism, l-a ajutat pe Mendelssohn să se distingă de alți muzicieni ai vremii mai progresiști precum Franz Liszt sau Richard Wagner.

După un turneu în Italia și alte concerte în Europa în anul 1833 îl găsim la Düsseldorf, unde încerca să ridice standardele operei de aici. Nu a reușit. Audiența protesta împotriva costului ridicat al biletelor. În cele din urmă după multe neplăceri, renunță la postul său după un an de încercări. În anul 1835 preia conducerea OrchestreiGewandhaus din Leipzig.

Când Friedrich Wilhelm al IV-lea a ajuns la tron în anul 1840 își dorea să facă din Berlin un centru cultural. Avea în plan să înființeze o școală de muzică și să reformeze muzica bisericească.  Felix Mendelssohn a fost considerat cel mai în măsură pentru această misiune. Acesta nu era încântat de propunerea pentru că era fericit de viața sa în Leipzig, dar pentru că nu îl putea refuza pe rege, a petrecut timp în Berlin, unde a scris partituri de muzică bisericească. Din lipsă de fonduri, școala de muzică pe care Wilhelm al IV-lea și-o dorea a rămas doar în stadiul de proiect. Cu timpul, se puteau aloca tot mai puține fonduri pentru concerte. Aceste vești l-au bucurat pe Felix Mendelssohn pentru că îi dădeau motive să se întoarcă în Leipzig.

În anul 1843 a pus bazele unei școli muzicale și i-a chemat pe Moschelesși pe Robert Schumann să predea.

Ca persoană, este descris ca fiind entuziasmat și fericit. Obișnuia să se suprasolicite cu munca, motiv pentru care a suferit mai multe atacuri cerebrale în ultimii ani de viață. Îi displăcea să predea muzică, motiv pentru care obișnuia să predea doar copiilor în care vedea un potențial deosebit. Chiar dacă a predat și la clasă  cât timp se afla în Leipzig, nu a avut niciodată afinitate pentru această activitate.

La data de 4 noiembrie 1847, la doar 38 de ani, în urma mai multor atacuri cerebrale, părăsește această lume. Chiar dacă a murit de tânăr, prin munca sa asiduă a lăsat în urmă un tezaur uriaș de muzică, încă apreciat de auditori din toată lumea.

 

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/Felix_Mendelssohn

https://de.wikipedia.org/wiki/Felix_Mendelssohn_Bartholdy

https://ro.wikipedia.org/wiki/Felix_Mendelssohn_Bartholdy

https://www.britannica.com/biography/Felix-Mendelssohn

https://www.dw.com/ro/între-avere-şi-spiritualitate-familia-mendelssohn-bartholdy/a-3988808

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Felix Mendelssohn – omul care l-a readus pe Bach în secolul al XIX-lea
Loading
/
Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu – „ultimul mare boem”

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, scenarist, romancier, dramaturg și gazetar  român, membru al Academiei Române. Fănuș Neagu s-a născut la data de 5 aprilie 1932 în Grădiștea-de-Sus, județul Brăila. După ce a studiat cinci ani în satul natal,...

Maurice de Vlaminck – reprezentant principal al fauvismului

Maurice de Vlaminck – reprezentant principal al fauvismului

Pictor și publicist francez, unul din reprezentanții principali - alături de Henri Matisse, Andre Derain și Raoul Dufy - ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904 - 1908, care punea accentul pe intensitatea culorilor în pictură. Acesta a fost Maurice de...