Festivitatea de Absolvire a Promoţiei 2021-2024 de la Școlile Postliceale „Christiana” și „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca

de | iun. 14, 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 14 iunie 2024, la Festivitatea de Absolvire a Promoţiei 2021-2024 de la Școlile Postliceale „Christiana” și „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.

La Școala Postliceală Sanitară „Christiana”, festivitatea a debutat la ora 14:00, în sala de conferințe a Hotelului Victoria, cu intonarea imnului „Gaudeamus igitur”. Apoi, Părintele Mitropolit Andrei i-a felicitat pe absolvenți și le-a adresat un cuvânt de învățătură despre faptele milei trupești, subliniind faptul că una dintre ele este tocmai ajutorarea celor bolnavi.

De asemenea, a luat cuvântul directorul instituției de învățământ, prof. Ana Gorgan, care a apreciat munca și devotamentul celor 60 de absolvenți de la specializarea Asistent Medical Generalist, aceștia fiind a 29-a generație a Școlii Postliceale Sanitare.

Apoi, absolvenții au rostit jurământul de credinţă al asistenților, a urmat momentul de predare a cheii, când reprezentanții anului III au înmânat cheia colegilor mai mici cu un an, care și-au asumat public responsabilitatea de a contribui, prin rezultatele lor, la menținerea prestigiului școlii.

Ceremonia s-a încheiat cu strigarea catalogului şi cu momentul mult aşteptat în care viitorii asistenți medicali au fost declaraţi absolvenţi. Printre absolvenții de anul acesta se numără și doamna Maria Grama, bibliotecar și coordonator al Bibliotecii Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

La eveniment au luat parte, pe lângă familiile și cei dragi ai absolvenților, întregul colectiv profesoral, consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, Liciniu-Iustin Câmpean, și părintele prof. Ovidiu Gavrea, care predă religie în cadrul școlii postliceale.

32 de ani de activitate

Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Cluj-Napoca este o unitate privată de învățământ, înființată în anul 1992, la inițiativa Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana” – filiala Cluj, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului.

Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana” – filiala Cluj a fost printre primele asociaţii înfiinţate de Biserica Ortodoxă Română, în anul 1991, ca filială a Asociaţiei „Christiana” Bucureşti, înființată în anul 1990. Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania a integrat organizaţia în cadrul Sectorului Social – Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Scopul Asociaţiei este acela de a acorda asistenţă medicală, socială şi spirituală cazurilor sociale, de a acorda, după posibilităţi, ajutoare sub formă de bani, îmbrăcăminte, hrană, medicamente, alte bunuri materiale, asistenţă juridică, consultanţă în diferite domenii, de a contribui la refacerea şi menţinerea echilibrului moral al societăţii.

De asemenea, Asociația „Christiana” inițiază şi dezvoltă diferite programe sociale, medicale şi educaţionale la nivel preşcolar, şcolar, liceal, universitar şi de studii aprofundate postuniversitare de specialitate, conform site-ului Asociației.

Începând cu anul 2005, Asociaţia dezvoltă o nouă direcţie strategică axată pe creşterea accesibilităţii la educaţie şi performanţă şcolară a copiilor. Astfel se înfiinţează  proiectul Meditaţii Şcolare şi Grădiniţa Socială „Acoperămîntul Maicii Domnului”, Turda. Centrul de Servicii Sociale „Acoperământul Maicii Domnului” a luat naştere în iulie 2005, ca şi Centrul de zi pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani, aflaţi în risc de abandon, şi familiile lor.

În anul 2007, se dezvoltă un nou centru adresat copiilor şi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 – 16 ani şi anume Centrul Comunitar pentru Tineret. În cadrul centrului sunt organizate activităţi de petrecere a timpului liber menite să formeze şi să dezvolte abilităţi şi deprinderi sociale, civice şi artistice copiilor şi tinerilor.

În anul 2012, s-a înfiinţat Şcoala Gimnazială „Christiana” cu programul „A doua şansă” pentru persoanele care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi nu au finalizat clasa a VIII-a, şcoală autorizată de Ministerul Educaţiei şi integrată în sistemul public de învăţământ.

Festivitatea de Absolvire la Școala Postliceală „Sfântul Nectarie”

La Școala Postliceală „Sfântul Nectarie”, festivitatea a debutat la ora 18:00, în capela Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, cu o rugăciune de mulțumire rostită de Părintele Mitropolit Andrei. Apoi, ierarhul i-a felicitat pe absolvenți și le-a adresat un cuvânt de învățătură.

La eveniment, pe lângă familiile și cei dragi ai absolvenților, au luat parte colectivul profesoral, în frunte cu directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, pr. dr. Bogdan Chiorean, directorul Școlii Postliceala Sanitare, prof. dr. Adriana Rotar, și prof. Ioana Lorinț, care a avut și rolul de diriginte pentru Promoția 2021-2024.

Au absolvit cursurile de trei ani, urmate în cadrul acestei instituții de învățământ, un număr de 26 de asistenți medicali generaliști. Aceștia reprezintă a patra promoție a școlii din subordinea Arhiepiscopiei Clujului.

Scurt istoric

Școala Postliceală „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 2018, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Este singura școală de profil aflată în subordinea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului.

Școala își desfășoară cursurile în incinta Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, unde întregește activitatea instructiv-educativă din cadrul Centrului, instituție care pregătește cadre medicale la toate nivelurile: infirmieri (cursuri de calificare), asistenți medicali (studii postliceale și de licență), medici (studii de licență și programe complementare în vederea obținerii atestatului în îngrijiri paliative), conform pr. dr. Bogdan Chiorean.

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, care a fost inițiat în anul 2009, de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul). Centrul de îngrijiri paliative asistă anual peste 700 de pacienţi, acordând gratuit asistență medicală pentru bolnavii aflați în stadiul terminal, atât la sediu, în regim de spitalizare continuă, cât și ambulatoriu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pr. Lorand-Emanuel Komives și Nicu Mureșan

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul Arșița, comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...