Festivitatea de Absolvire, Promoția 2021, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

de | iul. 6, 2021

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a avut loc marți, 6 iulie 2021, Festivitatea de Absolvire a Promoţiei 2021.

Manifestările au debutat la ora 10:00, în Paraclisul Faculății de Teologie Ortodoxă, din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, unde, în prezența absolvenților, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți profesori și diaconi, în frunte cu decanul instituției de învățământ, arhimandritul prof. Teofil Tia.

Răspunsurile liturgice au fost date de studenții absolvenți, de la specializarea Teologie Pastorală.

La finalul Sfintei Liturghii, studenții absolvenți, de la nivel licență și master, au depus jurământul de credință şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a rectorului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, și a profesorilor instituției de învățământ teologic.

Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe toți absolvenții și le-a adresat un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a adresat un îndemn de a fi exemplu pentru societate și buni misionari. Totodată, ierarhul a vorbit despre importanța misiunii lor, pornind de la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, din Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 16, care zice: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu”.

 

De asemenea, un mesaj de felicitare le-a transmis și rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

 

Cursul festiv

Apoi, de la ora 12:30, în curtea Campusului Universitar „Nicolae Ivan”, a avut loc Festivitatea de Absolvire. Au luat parte cei doi ierarhi clujeni, profesorii facultății, precum și familiile, rudele și apropiații absolvenților.

În cadrul ceremoniei au luat cuvântul și au transmis mesaje de felicitare Înaltpreafințitul Părinte Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, decanul facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, precum și cei doi îndrumători de an, pr. prof. univ. dr. Gabriel Gârdan și pr. lect, univ. dr. Cosmin Cosmuța.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre necesitatea ca tinerii să pună în practică ceea ce au învățat în anii de studiu.

 

A urmat discursul șefului de promoție, Sergiu Vlad Meleg, de la specializarea Teologie Pastorală. Mai apoi, studenţii au mulţumit tuturor profesorilor pentru purtarea de grijă din timpul studenţiei.

Ceremonia s-a încheiat cu strigarea catalogului şi cu momentul mult aşteptat în care studenţii au fost declaraţi absolvenţi.

Anul acesta au absolvit 158 de studenți: 92 la nivel licență și 66 la nivel master, potrivit decanului Teofil Tia.

 

Scurt istoric al instituției de învățământ

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan.

După o istorie frământată, în care activitatea institutului a fost chiar sistată (între 1952-1990), potrivit protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română, începând din anul universitar 1992-1993, Institutul Teologic din Cluj, reînființat în 1990, a fost integrat în Universitatea Babeş-Bolyai, primind numele de Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Din luna decembrie a anului 2013, Facultatea de Teologie Orodoxă își desfășoară activitatea în Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, situat pe strada Episcop Nicolae Ivan, în cartierul Mărăști.

Piatra de temelie a Campusului a fost pusă pe 23 mai 2011. Clădirea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă este la ora actuală cea mai modernă din ţară, cu săli de curs, bibliotecă, capelă, laboratoare de restaurare și pictură, amfiteatre, o aulă modernă, cu peste 350 de locuri, și birouri pentru corpul profesoral.

Campusul este ridicat pe un teren de circa 5.000 de metri pătraţi oferit de Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj-Napoca în memoria Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul Eparhiei Clujului, după Unirea din 1918 şi a primei Academii Teologice Ortodoxe. Alături de noul sediu al Facultăţii de Teologie este construit un cămin pentru studenţi, cu o capacitate de 100 de locuri, inaugurat în anul 2016. În viitorul apropiat urmează a se construi un al doilea cămin.

Construcția întregului edificiu universitar a fost realizată prin implicarea directă și jertfelnică a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Astăzi, Facultatea oferă 4 specializări la nivel licență: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Asistență Socială și Artă sacră; 6 specializări la nivel master: Bioetica – Morală, Etică şi Deontologie, Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, Istoria religiilor – Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam), Doctrină, Hermeneutică şi Istorie Bisericească, Pastoraţie şi viaţă liturgică, Artă Sacră – conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor cultural; 10 specializări la nivel doctorat: Spiritualitate Ortodoxă, Muzică bisericească și Ritual, Teologia Vechiului Testament, cu elemente de arheologie biblică și limbă ebraică, Studiul biblic și exegetic al Noului Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu noțiuni de paleografie, Misiologie și Ecumenism, Istorie Bisericească Universală, Morală Creștină, Teologie Pastorală și Drept Canonic Ortodox.

 

Vezi mai multe detalii despre Admitere 2021

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Așchileu Mic, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, cu prilejul...