„Fiule, m’am vrut să-ți fiu candela de ceas târziu…”!, ediție bilingvă română-spaniolă

de | sept. 26, 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului și a Preasfințitului Părinte Timotei – Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru – Exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca se va afla în Spania, în perioada 24 septembrie – 06 octombrie 2017.

Arhimandritul Dumitru Cobzaru se află în Spania cu prilejul lansării volumului: „Fiule, m’am vrut să-ți fiu candela de ceas târziu…”!, ediție bilingvă română-spaniolă. Prezentarea cărții va avea loc în data de 30 septembrie, ora 18:30, în salonul Juan Pablo II, Parroquia Concepcion de Nuestra SENORA, C/Goya, 26, Madrid.

Pe întreaga perioadă de ședere în Spania, părintele Dumitru va avea și un susținut program liturgic, după cum urmează:

Duminică, 24 septembrie: 10:00, Sfânta Liturghie în Parohia din Alicante;18:00, Sfântul Maslu în Parohia din Elche;

Vineri, 29 septembrie: 18:00, Sfântul Maslu în Parohia din Leganes – Madrid;

Duminică, 01 octombrie: 10:00, Sfânta Liturghie în Parohia din Guadalajara; 19:00, Paraclis în Parohia din Las Rozas – Madrid;

Vineri, 06 octombrie: orele: 19.00, Paraclis în Parohia din Zaragoza.

„Fiule, m’am vrut să-ți fiu candela de ceas târziu…”!, ediție bilingvă română-spaniolă

 

Menționăm că toți credincioșii participanți vor primi în dar cartea „Fiule, m’am vrut să-ți fiu candela de ceas târziu…”!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu Cristur

Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu Cristur

Credincioșii parohiei Șieu Cristur, Protopopiatul Beclean, au trăit duminică, 29 octombrie 2017, momente deosebite. Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvărsit Sfânta Liturghie în biserică ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”....

Târnosirea bisericii din Băița Băii, protopopiatul Baia Mare

Târnosirea bisericii din Băița Băii, protopopiatul Baia Mare

Duminică, 29 octombrie 2017, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Băiţa Băii, Protopopiatul Baia Mare, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.  Slujba de...

Liturghie Arhierească la Parohia Racîș

Liturghie Arhierească la Parohia Racîș

Joi, 26 octombrie 2017, cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Racîș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie,...

Ziua Armatei, sărbătorită la Carei în prezența ÎPS Andrei

Ziua Armatei, sărbătorită la Carei în prezența ÎPS Andrei

Miercuri, 25 Octombrie 2017, Ziua Armatei României, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului împreună cu Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului,...