(foto) Liturghie arhierească, la ITO Mitropolia Clujului 2022

de | aug. 28, 2022 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 27 august 2022, în cea de a doua zi a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, la biserica studenților din Campusul Universitar „Hașdeu” a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Andrei al Clujului le-a transmis tinerilor  că ei sunt lumina lumii și sarea pământului. Ierarhul a adus în atenție problemele lumii contemporane, în care, din punct de vedere moral, toate sunt puse sub semnul întrebării.

Din soborul de preoți slujitori au făcut parte câte un reprezentat din fiecare episcopie ce aparține de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Răspunsurile la slujbă au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului”.

S-au rugat alături de Ierarhii Arhiepiscopiei Clujului și sute de tineri veniți din cele 5 județe ale Mitropoliei pentru a lua parte la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși iar mulți dintre ei s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.

Mai multe fotografii AICI.

Foto: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Sobor de arhierei la pomenirea Episcopului Gurie, în satul natal Huta

Ctitorul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a fost pomenit sâmbătă, 30 iulie 2022, în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Arhipăstorul locului, Înaltpreasfințitul Părinte...

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...