Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, la cinci ani de existenţă

de | nov. 16, 2020

Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a fost sărbătorit duminică, 15 noiembrie 2020, la împlinirea a cinci ani de existență. Grupul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată pe esplanada Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi.

La final, ierarhul i-a felicitat pe membrii acestui grup, alături de coordonatorul lor, arhid. prof. Adrian Dobreanu.

„Dorim să le arătăm preţuire şi cinstire şi să le mulţumim că de cinci ani împodobesc, prin cântarea lor, Sfintele Liturghii. Îl rugăm pe Dumnezeu ca la aceşti cinci ani să mai adauge încă 25 şi încă mulţi, mulţi ani înainte”, a precizat Preasfinția Sa.

Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin a conferit arhid. prof. Adrian Dobreanu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”, instituit cu ocazia Anului omagial a pastoraţiei părinţilor şi copiilor în Patriarhia Română. De asemenea, Grupului Psaltic „Theologos” i-a fost conferită Medalia „Preot Nicolae Gherman”,  cel care a întemeiat Mănăstirea Rohia.

Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înființat de arhid. prof. Adrian Dobreanu, are în componență  peste 25 de membri: preoţi, diaconi, teologi şi mulţi mireni care lucrează în diferite domenii de activitate şi care iubesc muzica bizantină.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Ferneziu | Baia Mare

Târnosirea bisericii din Ferneziu | Baia Mare

Duminică, 15 iunie 2025, prima după Cincizecime, a Tuturor Sfinților și a lăsatului sec pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul Ferneziu al...

Vecernia plecării genunchilor și procesiunea de Rusalii la Baia Mare

Vecernia plecării genunchilor și procesiunea de Rusalii la Baia Mare

Cu pioșenie și multă credință în suflet, cele câteva mii de credincioși băimăreni s-au rugat azi după amiază împreună cu preoții Catedralei Episcopale, cu toți preoții din Baia Mare, pe esplanadă, în unica Vecernie din an în care se fac rugăciuni pentru ușurarea...