Nu de puţine ori, privind la Hristos, modelul Său ne pare foarte îndepărtat și inaccesibil. Și atunci, există sfinţii, prietenii Săi, care ne oferă „traduceri” ale sfinţeniei, adaptate la timpul și la geografi a noastră. Viaţa Bisericii înseamnă o astfel de succesiune întrupată în personaje istorice. Caracterul personal al exemplului pe care aceștia ni-l oferă îi face să fie creatori de modele ale sfinţeniei care se potrivesc cu vârsta, statutul și istoria pe care le avem. Prietenii lui Dumnezeu creează un „nou stil”, o cale genuină de vieţuire, la care cineva poate să acceadă într-un mod personal și unic. Ei arată că și așa se poate, făcând din această cale un tip de vieţuire credibil și posibil interesant.

Cu toate acestea, sfinţenia nu pare să mai fie la modă, fie pentru că este asociată unei viziuni restrictive asupra vieţii, care se opune fragrant unei mentalităţi liberal consumiste contemporane, fie datorită modului șablonar de descriere a celor care se încadrează în această categorie, devenind astfel inaccesibilă și neinteresantă. Avem nevoie de sfinţi mai aproape de noi, mai „umani”, mai prietenoși, mai „de-ai noștri”. Sau, cum ar spune Papa Ioan Paul II, „avem nevoie de sfinţi în blugi”, pe care să-i putem „îmblânzi”. În felul acesta, se schimbă și  perspectiva „clasică” asupra sfinţeniei și, dintr-o dată, sfinţii devin prieteni și calea pe care ei o propun devine o ofertă de luat în considerare, ba chiar interesantă și seducătoare.

Când preocuparea pentru sfinţenie vine din partea unui tânăr, cu atât mai mult capătă consistenţă și devine „contaminantă”. Guido Schäffer, un tânăr brazilian, devine un exemplu foarte sugestiv în această direcţie. Pentru acesta, sfinţenia înseamnă dragoste dinamică, manifestată ca și căutare neîncetată a lui Dumnezeu în fiecare moment al vieţii. Acesta o descrie sintetizator: „Dragostea înseamnă să trăiești intens cu ochii fixaţi pe Hristos. Dragostea înseamnă să-L cauţi pe Dumnezeu în toate clipele existenţei tale”. Și dintr-o dată perspectiva sfinţeniei este dinamică, deschisă, accesibilă – se descoperă în orice moment al vieţii, fie el excepțional sau banal, printr-o experiență intensă, printr-o întâlnire reală cu Dumnezeu, Sfântul prin excelență. Descoperim aici o spiritualitate „îmblânzită”, favorabilă, care se propune și se și poate dobândi, indiferent de apartenența socială, de formarea profesională, de vârstă sau geografie. Este vorba de o spiritualitate integrală și adaptată, și, în același timp, biblică și genuină. Prin trecerea sa rapidă prin lume, Guido Schäffer a înaintat consistent pe această cale, iar, după plecarea sa, și-a continuat lucrarea prin puterea exemplului, tânăr printre tineri și pentru tineri. Sfinţenia poate fi în acest context o cale, și chiar „la modă”.

Viaţa lui Guido Schäffer se leagă de mișcarea valurilor, și nu doar la modul figurat, ci și la propriu. Era un tânăr credincios, un sportiv, un surfer, și un seminarist misionar din Brazilia. Se naște la 22 mai 1974, în orașul Volta Redonda, în statul Rio de Janeiro. Copilăria și-o petrece în orașul Rio de Janeiro, cartierul Casablanca. Încă de tânăr este preocupat de sport și atras de mare. Primește o educaţie creștină din familie, fapt ce îl determină să devină membru al Comunităţii „Păstorul cel Bun”, mișcare de nuanţă harismatică catolică. Se implică în lucrarea de evanghelizare în școlile publice. Între 1993-1998 urmează cursurile Facultăţii de Medicină, iar în paralel, iniţiază un grup de înnoire spirituală „Focul Duhului Sfânt”, ajutat de preotul Jorge da Silva (Padre Jorjao). După absolvirea Medicinii, profesează ca medic generalist în spitalul „Santa Maria da Misericordia”.

Credinţa, însă, era un instrument care-i însoţea întreaga sa activitate. Medic, sportiv (surfer), dar, mai ales, misionar, acesta desfășura o viaţă complexă. Momentul de început a fost determinat de o revelaţie a cuvântului. În anul 1997, în timpul vizitei la Rio de Janeiro, Papa Ioan Paul II îndemna: „Trebuie să ne adâncim în apele mai adânci”. Acest cuvânt a însemnat un mesaj personal pentru tânărul Guido, devenind mobilul întregii sale vieţi de acum încolo. Se realiza o rezonanţă completă între chemare și preocuparea sa pentru sportul favorit. Ca și în cazul ucenicilor Săi, Hristos i se adresează în mediul său cotidian. Era nevoie de acum să „plonjeze” în adâncul inimii sale. Era momentul „să facă lucrurile noi”. Tânărul în haine de firmă, pasionat de muzica modernă, fumător uneori și preocupat de îngrijirea trupului, se afla în faţa unei căi diferite. Tot ceea ce făcea, de acum, căpăta alte valenţe. Hristos era prezent în orice lucru, dând consistenţă și semnificaţie acţiunilor sale.

În această succesiune primește o altă chemare specială, cea a sacerdoţiului. La un moment dat, în timpul rugăciunii, a auzit un glas: „Ridică-te, să te faci preot al Bisericii Mele”. Era o a doua chemare evidentă, dar discretă, pe care i-o făcea Dumnezeu. Deși avea o carieră medicală și o prietenă, renunţă la aceasta din urmă în favoarea studiului Teologiei. Urmează cursuri de Filozofi e (între 2002-2004) și de Teologie (între 2006-2007) în Mănăstirea Sfântul Benedict din Rio de Janeiro, în paralel cu munca la clinică și cea de medic voluntar. În toată această perioadă dorinţa de a face misiune era evidentă. Se străduia din răsputeri să îi îndrume pe tineri spre calea credinţei.

Trei erau direcţiile evidente în succesiunea vieţii zilnice. Mai întâi, evanghelia își făcea loc, tot mai mult, în profunzimile vieţii sale. Începe studiul sistematic al Sfintei Scripturi și învaţă pe de rost texte atât din Evanghelie, cât și din psalmi, pe care le folosește în discuţiile cu tinerii de vârsta sa aflaţi în căutarea credinţei. La această preocupare se mai adaugă participarea frecventă la slujbele Bisericii și, în mod special, la Liturghie. Iar petrecerea sa era completă doar însoţită de rugăciune. Sunt numeroase mărturiile apropiaţilor cu privire la rezultatele mijlocirilor sale pentru cei aflaţi în derivă. O să redau doar un exemplu. Într-o sâmbătă, doctorul Schäffer se ruga și predica în spital. Un tânăr transsexual și seropozitiv era printre cei care îl ascultau. Mișcat de cuvânt și de har, dobândește starea de pocăinţă, se botează, primește împărtășania și rugăciunea pentru cei bolnavi. După modelul celui care îi stătea în faţă, cere un rozariu pentru a se ruga. Trei zile mai târziu, pleacă în eternitate în această stare.

Această „metodologie ” reprezintă un posibil drum către sfinţenie, pornind de la succesiunea concretă a momentelor în itinerariul vieţii. Avea trei modele care se remarcau între cele multe – Sfântul Francisc de Assisi, Padre Pio de Pietrelcina și Maica Tereza de Calcutta. Cea din urmă îl conduce la practicarea dragostei de aproapele în lucrarea socială pe care o întreprinde. Vorbim acum de cea de-a treia revelaţie a cuvântului. Într-o zi, în timpul unei retrageri spirituale, cuvântul lui Tobit: „De la nici un sărac să nu-ţi întorci faţa ta, şi atunci nici de la tine nu se va întoarce faţa lui Dumnezeu” (Tobit 4, 7) a însemnat și de data aceasta o chemare personală, o descoperire a vocaţiei sale. Cuvântul s-a transformat în rugăciune, ca răspuns la această provocare: „Doamne, ajută-mă să am grijă de cei săraci”. Și, ca urmare, se adaugă surorilor de caritate ale Maicii Tereza de Calcutta în lucrarea lor misionară. Intervenţiile sale salutare aveau în vedere atât asistenţa socială, cât și cea religioasă, conducând suflete la întâlnirea personală cu Hristos. Era un semn vizibil de speranţă și bucurie.

În anul 2008 intră în Mănăstirea Sfântul Benedict în vederea pregătirii pentru preoţie, însă, un an mai târziu, în ziua de 1 mai, în timpul unui exerciţiu de surfing, suferă un accident la gât și își pierde viaţa în apele oceanului. Se întâmpla acolo unde simţea cel mai evident prezenţa lui Dumnezeu, pe valuri. Funeraliile sale, în biserica Fecioarei din Copacabana, adună trei episcopi, sute de preoţi și mii de credincioși. Era ziua mondială dedicată rugăciunii pentru vocaţii. Gestul arhiepiscopului Tempesta, care conducea ceremonia, devine sugestiv – luându-și stola (epitrahilul) de la gât îl așează în mâinile defunctului. Și așa a fost înmormântat.

Devine foarte repede o figură cunoscută printre tinerii misionari. În iulie 2013, în timpul Zilei Mondiale a Tineretului, desfășurată la Rio de Janeiro, sunt prezentate o biografie a „Îngerului surfer” și un documentar despre viaţa acestuia. Un an mai târziu, va fi iniţiat un proces de beatificare. În prezent deţine titlul de „slujitor al lui Dumnezeu”.

Tânăr printre tineri și pentru tineri. Medicul, sportivul și seminaristul Guido Schäffer devine o provocare la o viaţă frumoasă pentru „generaţia în blugi”. Și de aici se nasc oameni sfinţi. Chemarea este pentru toţi, mai ales pentru cei care se cred mai neîndreptăţiţi pentru asta. Viziunea sa devine testamentară pentru cei de după. Sfinţenia înseamnă dragoste și viaţa înseamnă chemare la sfinţenie: „Dragostea este împlinirea Legii (Romani 13, 10). Dragostea înseamnă să trăiești intens cu ochii fixaţi pe Hristos. Dragostea înseamnă să-L cauţi pe Dumnezeu în toate clipele existenţei tale. Dragostea înseamnă să te gândești la Dumnezeu, să te visezi, să vorbești despre Dumnezeu, să îţi dorești moartea ca să te vezi faţă în faţă cu Dumnezeu. Cel care iubește se oferă pe sine, se dedică și caută în orice voia Celui Iubit. Nu există dragoste mai mare decât a-ţi da viaţa pentru mântuirea sufletelor. Toate acţiunile noastre ar trebui să arate dragostea lui Dumnezeu”[1]. Îndemnul este acesta: Mână la adânc!…

[1] htt p://www.dailymail.co.uk/news/article-2833212/The-surfer-saint-Vatican-begins-process-making-Brazilian-beach-hero-sainthood-honour-workpoor.html, 3 martie 2019

Articol preluat din Revista Renașterea, martie 2019