Hirotonia noului preot pentru Parohia Hereclean din Episcopia Sălajului

de | sept. 16, 2016 | Actualitatea religioasă

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din acest an va rămâne pentru multă vreme vie în memoria credincioșilor din Parohia Hereclean, pentru că aceasta a fost ziua în care Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit pe noul preot paroh al comunității. Ierarhul a fost întâmpinat în fața locașului de cult de către primarul comunei Hereclean și de către un impresionant sobor de preoți și diaconi. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în vecinătatea locașului de cult. La eveniment, pe lângă credincioșii satului, au participat și numeroase oficialități județene și locale. La momentul rânduit din Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din localitate, pe Preacucernicul Părinte Arhidiacon Andrei Urs, evenimentul având o încărcătură emoțională deosebită, părintele Andrei fiind diaconul Preasfințitului Părinte Petroniu vreme de opt ani, de la începuturile Episcopiei Sălajului.

Tot cu acest prilej, după rostirea cuvântărilor de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a binecuvântat și lucrările de modernizare efectuate la căminul cultural din localitate.

Situat la 10 kilometri de Municipiul Zalău, satul Hereclean a fost atestat documentar pentru prima dată la anul 1415, însă mărturiile arheologice arată că vechimea locuirii acestei vetre pătrunde mult mai mult în negurile istoriei. Satul Hereclean este cunoscut în mod special datorită luptei date la 3 august 1601, de către oștile domnitorului Mihai Viteazul, sub care s-a făcut prima unire a românilor, împotriva lui Sigismund Bathory, luptă ce a avut loc pe dealul Guruslăului, din apropierea satului.

În ceea ce privește viața bisericească din această parohie, amintim faptul că lucrările de ridicare a bisericii actuale a satului au început în anul 1948, însă din cauza instabilității economice din acea perioadă, construirea locașului de cult a stagnat în mai multe rânduri, așa încât acestea s-au derulat pe parcursul a 19 ani, până în anul 1967. Târnosirea bisericii s-a făcut în același an, la 12 noiembrie, de către Preasfințitul Părinte Valerian Zaharia, împreună cu un sobor de 16 preoți, biserica primind ca ocrotitor pe Sfântul Nichita Romanul. Clopotele s-au cumpărat în anul 1970 de la București, acestea fiind sfințite de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci Episcop al Aradului și administrator interimar al Episcopiei Oradiei.

Ultimele articole

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud s-au reunit marți, 19 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Salva și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. Lucrările conferinței...

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea Lunca, județul Bistrița-Năsăud, de la...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sânmărtin, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Episcop...