Hram și concert de colinde, la Catedrala Moților din Huedin

de | dec. 8, 2018

Catedrala Moților din Huedin și-a serbat joi, 6 decembrie 2018, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Slujbele dedicate hramului au început în ajunul sărbătorii, când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie. Cu ocazia hramului din acest an au fost aduse spre închinare părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae precum și o icoană veche de 255 de ani, din Parohia Mănăstireni, obiect de patrimoniu național, reprezentându-l pe Sfântul Nicolae.

În ziua hramului au fost săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, avându-l în frunte pe părintele Alexandru Ciui, protopop al Protopopiatului Cluj II, alături de preoții: Lupuțan Dan, Ioan Morcan, Teodor Boc, Ioan Sabău, Tudor Petrovici și Mihai Muntean. La slujbele hramului, pe lângă credincioșii prezenți, a participat și domnul Mircea Moroșan, primarul orașului Huedin. În cadrul cuvântului de învățătură, rostit de protopopul Alexandru Ciui, au fost evidențiate virtuțile Sfântului Nicolae. La finalul Sfintei Liturghii, preoții parohi Lupuțan Dan și Ioan Morcan, i-au oferit în semn de prețuire, părintelui Alexandru Ciui, o icoană cu Sfântul Nicolae, pictată pe sticlă. Totodată, cu ocazia hramului Catedralei Moților din acest an, au fost premiați cei trei enoriași care au trecut de vârsta de 90 de ani și care sunt nelipsiți de la slujbele duminicale. Aceștia au primit din partea părintelui protopop Dan Lupuțan, Diploma omagială Protopop Aurel Munteanu, o icoană și cărți. Credincioșii prezenți au fost miruiți iar la ieșirea din biserică a avut loc o agapă frățească.

Ziua hramului a fost încheiată în mod deosebit, spre seară, printr-un minunat concert de colinde, susținut de Corul de cameră Psalmodia Transylvanica, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortdoxă din Cluj-Napoca. În deschiderea concertului a fost săvârșit acatistul Sfântului Nicolae, după care părintele protopop Dan Lupuțan a prezentat corul. Colindele interpretate de membrii corului i-au impresionat pe credincioșii prezenți. La finalul concertului, părintele profesor Vasile Stanciu, a primit din partea protopopului de Huedin, Distincția Protopop Martir Aurel Munteanu, pentru bogata activitate culturală desfășurată ca dirijor al Corului Psalmodia Transylvanica.

Catedrala Moților din Huedin a fost ctitorită de protopopul martir al Huedinului, părintele Aurel Munteanu. Lucrările de edificare au început în data de 20 septembrie 1931 iar sfințirea a avut loc în 14 octombrie 1934, fiind oficiată de Preasfinția Sa Nicolae Ivan al Clujului și de Preasfinția Sa Ioan Stoia – episcopul armatei.

pr. Muntean Dan Mihai

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...