Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

de | mart. 31, 2024

Duminică, 31 martie 2024, a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigore Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. 

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar adminstrativ, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Florin Orăştianu, secretar protopopesc, Pr. Gheorghe Donca, paorh, Pr. Cristian Vaştag, coslujitor, Pr. Fane Florian, Pr. Ovidiu Fărcaş, Pr. Călin Palfi, Pr. Cosmin Sopoian, Pr. Radu Şimonca, Pr. Ioan Dobrican, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Diac. Ionuţ Hotico. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Iustin a rostit și un cuvânt de învățătură:

„Câteva lucruri trebuie să le reţinem. În primul rând, este frumoasa solidaritate a celor patru bărbaţi. Aici ei reprezintă Biserica. Când cineva este bolnav în familie, toată familia se solidarizează cu cel bolnav şi-l îngrijesc. Probabil acesta nu avea o familie şi erau nişte oameni binefăcători, patru bărbaţi. Bolnavii, în general, sunt îngrijiţi şi ocrotiţi în familie. Dacă n-avem o familie a noastră, avem o familie creştină. Avem oamenii lui Dumnezeu, avem oamenii Bisericii, care trebuie să ne îngrijească. Deci solidaritatea a fost aici din partea celor patru inşi. Frumoasă. Poate şi paraliticul avea credinţa lui, dar poate nu putea să se exprime, nu putea vorbi, fiind paralitic. De acea a fost nevoie de cei patru inşi să-l aducă la Hristos. Apoi mai reţinem că Mântuitorul este foarte discret, un duhovnic discret. Nu a divulgat păcatele omului paralitic. I-a iertat toate păcatele, l-a vindecat sufleteşte şi apoi i-a dat integritatea trupească. Pe un om paralizat foarte rar să-l vindece cineva. Apoi, cârtirea fariseilor este ca şi a celor de astăzi. Aceasta este duminica de astăzi, această este vremea în care ne găsim, aceasta este rânduiala Bisericii noastre şi slavă lui Dumnezeu că ne aduce Sfânta Biserică în fiecare an în această stare ca să sfinţim timpul, ca să sfinţim locul unde trăim, timpul în care trăim, să sfinţim spaţiul, să sfinţim calea pe care mergem la biserică şi locul pe care călcăm, paşii pe care-i facem mergând până la biserică ni-i numără îngerul. Ochii noştri să privească frumuseţile dumnezeieşti, Altarul, Liturghia, Împărtăşania, urechile noastre să audă glasul Evangheliei şi cuvântul lui Dumnezeu, mâinile noastre să lucreze adevărul, picioarele noastre să umble în calea Evangheliei. Şi ne vom mântui. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască. Să se vindece de neputinţele sufleteşti şi trupeşti şi să fie împreună cu El în Rai, în Împărăţia lui Dumnezeu  cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii.” 

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois. 

S-au rugat împreună cu mulţimea mare de credincioşi deputatul Adrian Cozma, membru în Adunarea Naţională Bisericească, prefectul Radu Roca, Valer Beşeni, secretar de stat la Ministerul Mediului, Romeo Pop, subprefect, Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, politicianul Mircea Govor, precum şi alţi oficiali sătmăreni. 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Duminică, 14 aprilie 2024, a patra din Postul Mare, al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” Bârsana, în fruntea unui...

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Duminică, 7 aprilie 2024, a cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Baia Sprie, paroh Pr. Jean Yves Pop Suărăşan, înconjurat de un sobor...