Hramul bisericii parohiale „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Baciu

de | oct. 25, 2020

În Duminica a 23-a după Rusalii (a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 25 octombrie 2020,  Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Baciu, Protopopiatul Cluj I, cu prilejul hramului lăcașului de cult, sărbătorit cu anticipație.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, și preotul paroh Ionuț Pripon.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să aibă încredere în Dumnezeu și să fie optimiști, arătând că nu bunăstarea și încrederea în cele lumești ne aduc siguranța.

„Evanghelia de astăzi ne arată că există o singură frică justificată – frica de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu ne ferește de păcat și dacă ne ferește de păcat, ne ferește de moarte. Avem încredere în Hristos, Care este Viața, este  Singurul Care a trecut și prin moarte și prin viață și ne-a promis tuturor viața veșnică. E nevoie să-I dăm mai multă încredere lui Hristos. În felul acesta, să privim mai mult spre Cer, să fim mai optimiști, să înțelegem că tot ceea ce ne dă Dumnezeu, e semnul milei. Nu bunăstarea materială, nici încrederea în cele lumești nu ne aduc siguranță adevărată. Siguranța adevărată este credința și încrederea în El, în Hristos, în Dumnezeu.”

Piatra de temelie a bisericii parohiale din Baciu, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost pusă în urmă cu zece ani. Lăcașul de rugăciune este finalizat, fiind împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul Sorin Efros. Conform preotului paroh Ionuț Pripon, biserica va fi târnosită în primăvara anului viitor.

Mai multe fotografii AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Nevinovăţia pruncilor

Nevinovăţia pruncilor

„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Betleem spre care, ca şi pe păstori, ne-au călăuzit îngerii spunându-ne: „Nu vă temeţi. Căci iată, vă...

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopulul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 15:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, la Concertul tradiţional de colinde „Crăciun în Maramureş”, desfăşurat în sala „Episcop Dr. Vasile Stan”...