Hramul de vară al Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

de | iun. 24, 2019

Luni, 24 iunie 2019, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de peste 20 de preoți și diaconi. La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși care s-au adunat și în acest an la sfânta mănăstire, încă din ajunul sărbătorii, când au participat la slujba de priveghere. De asemenea, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de binecuvântare a altarului de vară, edificat în apropierea lăcașului de cult.

La finalul slujbei, Preacuviosul Părinte stareț, arhimandritul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă în anul 2004, în data de 13 iunie, când a fost sfințită și piatra de temelie a acestui așezământ monahal, de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. La început, lucrările au fost coordonate de părintele Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de părintele Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului părintele Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, a fost proclamată ridicarea Schitului Bobota la rang de mănăstire, iar părintele Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, acesta fiind sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie a anului 2016.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Unul dintre momentele speciale din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Bistrița, a fost Procesiunea Bucuriei. Concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos, procesiunea a pornit de pe...