Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, prăznuit în prezența Episcopului-vicar Benedict

de | iun. 13, 2022

În a doua zi de Rusalii, luni, 13 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, în pridvorul bisericii mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul mănăstirii, ieromonahul Matei Motentan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor prezenți despre importanța unității.

În biserică venim unii împreună cu ceilalți, în numele Domnului, și dacă venim în numele Domnului, El este prezent acolo, „că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20), a subliniat Preasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de psalți.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a sute de pelerini și a oficialităților locale, iar la finalul slujbei, starețul așezământului monahal, ieromonahul Matei Motentan, a mulțumit ierarhului pentru prezență și tuturor celor implicați în organizarea hramului.

Scurt istoric

Așezământul monahal de la Soporu de Câmpie, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost înființat ca schit în anul 1992, piatra de temelie fiind pusă de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

În 1994 schitul s-a transformat în mănăstire, iar un an mai târziu a fost instalată noua obște, fiind formată din monahi de la Mănăstirea Nicula, în frunte cu arhimandritul Dumitru Cobzaru. Lui i-a urmat protosinghelul Irineu Paneș, în timpul căruia, în 2002, biserica mănăstirii a fost sfințită. Biserica este pictată în tehnica frescă, iar icoanele de pe catapeteasmă aparțin pictorului Sorin Cristian Protopopescu. De asemenea, lăcașul de cult adăpostește o Evanghelie unicat, având copertă pictată pe lemn și împodobită cu foiță de aur.

În prezent, starețul mănăstirii de călugări este ieromonahul Matei Motentan.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Monor

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Monor

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 25 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia...

Slujire arhierească și sfințirea capelei mortuare din Pata

Slujire arhierească și sfințirea capelei mortuare din Pata

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 25 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Pata, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei...

Sfințirea capelei mortuare din Panticeu

Sfințirea capelei mortuare din Panticeu

Joi, 22 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Panticeu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din...