Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Cluj-Napoca

de | nov. 27, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 27 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Cluj-Napoca, cartierul Andrei Mureșanu, cu prilejul prăznuirii hramului cu anticipație. Sfântul Apostol Andrei este pomenit în calendarul ortodox la data de 30 noiembrie.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, pr. prof. dr. Petru Stanciu – parohul bisericii și profesor la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, pr. conf. univ. dr. Cristian Sonea – preot coslujitor și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, pr. lect. univ. dr. Paul Siladi – cadru universitar al aceleași facultăți și preotul pensionar Simion Felecan.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Filantropie creștină”, în cadrul căruia a vorbit despre importanța milosteniei, explicând că făcând bine celor nevoiași ne adunăm comoară în cer.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba parastasului pentru ctitorii bisericii adormiți întru Domnul și slujba sfeștaniei la demisolul lăcașului de cult, unde vor avea loc activități catehetice pentru copii și tineri.

 

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din cartierul clujean Andrei Mureșanu a fost înființată la data de 8 martie 1991. Prima dată s-a slujit într-o bisericuță din lemn, iar începând cu anul 1994, parohul de atunci, preotul Liviu Ștefan, vicar eparhial la acea vreme (1991-2002), a demarat construcția bisericii și clopotniței actuale.

Lăcașul de cult, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, a fost realizat într-un stil arhitectural ce amintește de Bolnița de la Cozia, fiind sfințit la data de 15 iunie 2014, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Petru Stanciu, profesor de muzică la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, alături pe preotul coslujitor Cristian Sonea, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Cătălin Onicaș

Ultimele articole

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2022 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2022 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...