Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Icoana Pantocrator a Catedralei Naționale prinde contur

de | dec. 26, 2023

Icoana Pantocrator a Catedralei Naționale este aproape de finalizare, la sfârșitul lunii ianuarie 2024 sunt programate lucrările de montare a mozaicului în cel mai înalt punct al lăcașului de cult, anunță Ziarul Lumina.

Chipul Mântuitorului va reprezenta o parte din centrul icoanei mari, completat de restul elementelor la care se lucrează în prezent, precum haina, mâna dreaptă care binecuvântează, mâna stângă care ține Sfânta Evanghelie, elementele de fundal și decor ce vor centra icoana pe boltă.

Toate acestea vor acoperi o suprafață de peste 150 de metri pătrați, cu 12 metri diametru și 4,5 metri portretul, utilizând peste 2.400 kg de tesere de mozaic. Piesele complementare chipului din icoană vor fi în continuare realizate de Alina Codrescu, soția pictorului Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură desfășurate la catedrală.

Realizarea în mozaic a acestei piese de mari dimensiuni s-a întins pe perioada a 6 luni de muncă susținută cu dedicare.

Detalii despre conceptul iconografic, tehnică și materiale, precum și despre modalitatea prin care puteți dona pentru un anumit sfânt sau o scenă iconografică aflați accesând site-ul pictamcatedrala.ro, iar pentru mai multe informații despre întregul proiect, poate fi accesat site-ul catedrala-nationala.ro.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Patriarhul României a anunțat organizarea ITO 2026, la București

Patriarhul României a anunțat organizarea ITO 2026, la București

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a anunțat, joi, în cadrul ceremoniei de acordare a Ordinului „Credință și Comuniune” celor implicați în sfințirea Catedralei Naționale, că anul viitor, Bucureștiul va fi gazda Întâlnirii Tinerilor...