În Vinerea Mare, Părintele Mitropolit Andrei i-a vizitat pe beneficiarii a două centre de îngrijire

de | mai 1, 2021 | Actualitatea religioasă

În Sfânta și Marea Vineri, 30 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a vizitat pe copiii de la Așezământul „Sfântul Onufrie cel Mare” din Florești, județul Cluj.

Cu acest prilej, în biserica așezământului, ierarhul le-a adresat copiilor un cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat și le-a oferit dulciuri, ouă roșii și iconițe cu Învierea Domnului.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, însoțit de arhidiaconul Claudiu Grama, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, i-a binecuvântat și pe bolnavii internați în cadrul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca. Din partea ierarhului, aceștia au primit cărți de rugăciune, iconițe și ouă roșii.

În fiecare an, în preajma marilor sărbători, Părintele Mitropolit Andrei efectuează vizite la mai multe centre de îngrijire din Arhiepiscopia Clujului, exprimându-și astfel grija și compasiunea pentru cei aflați în nevoi, precum și recunoștința pentru personalul care se ocupă de ei.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, anul trecut au fost cheltuiți 15.945.730 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului.

Aşezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare”

Potrivit părintelui protosinghel Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii Florești, inițiatorul și promotorul proiectului, ideea unui astfel de proiect a apărut în anul 1994, odată cu înființarea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Floreşti, județul Cluj.

Totuși, proiectul prinde contur abia în anul 2013. La data de 13 mai 2013 s-a înfiinţat Asociaţia Filantropică „Sfântul Onufrie”, iar pe 12 iunie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a pus piatra de temelie a noului așezământ pentru copii.

Aşezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare” a fost acreditat în anul 2015 și cuprinde patru case de tip familial, o biserică, spațiu de recreere și loc de joacă. Este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați temporar sau definitiv de familia lor. Serviciile oferite în cele patru case de tip familial sunt: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală, extracurriculară; dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; medierea relaţiei dintre copil şi familia acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional, în funcţie de nevoi.

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, care a fost inițiat în anul 2009, de către Preasfințitul Vasile Someşanul, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Construcţia aşezământului a fost continuată şi finalizată în timpul arhipăstoririi Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, sub coordonarea directă a Preasfințitului Vasile Someşanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Centrul este un proiect unic în zona Transilvaniei şi a fost sfinţit și inaugurat în data de  9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie, când paraclisul Centrului a primit și o părticică din moaștele sfântului ocrotitor.

Centrul de îngrijiri paliative acordă gratuit asistență medicală pentru bolnavii aflați în stadiul terminal, atât la sediu, în regim de spitalizare continuă, cât și ambulatoriu.

Unitatea medicală dispune de 40 de paturi (20 de saloane a câte 2 paturi fiecare) în regim de spitalizare continuă, farmacie, un centru de zi, un paraclis şi o sală de conferinţe. Echipa este formată din 50 de persoane: medici, farmacist, asistenți medicali, infirmieri, asistenți sociali, psiholog, preot și personal administrativ, în frunte cu directorul instituției, preotul dr. Bogdan Chiorean. Lor li se alătură constant un număr de 25 de voluntari, de diverse profesii.

În anul 2018, tot în cadrul Centrului, a fost înființată și o Școală Postliceală Sanitară, ce poartă numele aceluiași sfânt ocrotitor.

Ultimele articole

Crucea și urmarea

Crucea și urmarea

Aspecte introductive Conținutul pericopei evanghelice din această duminică e atât de cunoscut, încât este de-a dreptul dificil a vorbi despre el. După ce săvârșește tămăduirea unui orb și-l mustră pe Petru pentru refuzul lui de a înțelege esențialul mesajului pe care...

Sinaxa stareților și starețelor din mănăstirile Episcopiei Sălajului

Sinaxa stareților și starețelor din mănăstirile Episcopiei Sălajului

Joi, 16 septembrie 2021, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor...

Editura Renasterea, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Editura Renasterea, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Două volume apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului vor fi lansate în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania. Momentul va avea loc vineri, la ora 12.00, în Piața Unirii, cu participarea Înaltpreasfințitului...