Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în vizită de lucru pe Valea Bârgăului

de | iul. 10, 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat joi, 9 iulie, o vizită de lucru la șantierele mai multor comunități parohiale din Protopopiatul Bistrița. Părintele Mitropolit a fost însoțit de arhidiaconul Claudiu Grama, Consilier eparhial la sectorul misiune și protocol, și de părintele Alexandru Vidican, Protopopul Bistriței.

Prima vizită a fost la viitorul complex social-religios de la Dorolea, coordonat de părintele Chiril Zegrean, starețul Mănăstirii Parva.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în vizită de lucru pe Valea Bârgăului


A fost vizitată și biserica Parohiei Prundu Bargaului 3, care se află în plin șantier de pictură, precum și noua casă parohială. Toate aceste lucrări se desfășoară sub coordonarea preotului Cristian Dolha. Vizita a continuat la biserica din Tureac și la șantierul casei parohiale aflate în reconstrucție sub directa supraveghere a părintelui Cristian Ianchis.
Înaltpreasfințitul i-a îndemnat pe muncitori și pe șefii de santier la respectarea tuturor normelor, atât la lucrările de construcție, cât și la cele de pictură.
(Pr. Emanuel Vidican, Secretar Protopopiatul Bistrița)

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Întrunirea celor trei cercuri pastorale clujene

Întrunirea celor trei cercuri pastorale clujene

În zilele de miercuri și joi ale acestei săptămâni, în Protopopiatul Ortodox Român Cluj 2, cel de care aparțin parohiile din Municipiul Cluj-Napoca, au avut loc întrunirile celor trei cercuri pastorale. Activitățile s-au desfășurat în trei locații diferite din...

Ziua Drapelului național, marcată în mod deosebit la Huedin

Ziua Drapelului național, marcată în mod deosebit la Huedin

Cercul preoțesc Huedin s-a întrunit marți, 26 iunie 2018, cu ocazia zilei Drapelului național. În curtea sediului Protopopiatului Ortodox Huedin, preoții aparținători cercului preoțesc, alături de părintele protopop Dan Lupuțan, au săvârșit un Te Deum, după care au...

Ziua Drapelului Național, sărbătorită și la Dej

Ziua Drapelului Național, sărbătorită și la Dej

Primăria Municipiului Dej, împreună cu Garnizoana Dej, au organizat marți, 26 iunie 2018,  manifestări dedicate Zilei Drapelului Național al României. Evenimentele au început la ora 9.00 cu o slujbă de sfințire a drapelului, în Biserica Dej I, cu hramul „Sfinții...