Inaugurarea sediului ciclului gimnazial de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca

de | sept. 11, 2023

Inaugurarea sediului ciclului gimnazial de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca a avut loc luni, 11 septembrie 2023, odată cu festivitatea de deschidere a anului școlar 2023-2024. Elevii de aici vor învăța de anul acesta într-o clădire modernă dotată cu facilități de ultima generație.

Inaugurarea noii clădiri de pe strada Meseriilor, numărul 20, a avut loc astăzi, de la ora 13:00, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a autorităților locale, precum și a sutelor de elevi  din această unitate de învățământ, însoțiți de părinții lor.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat slujba de binecuvântare a noii clădiri, înconjurat fiind de un sobor de clerici. Totodată, ierarhul a rostit și un scurt cuvânt duhovnicesc, pornind de la sfaturile oferite pelerinilor de Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul:

„Orice lucru bun nu se poate definitiva decât cu dăruire totală. […] Elevii și studenții să învețe cu cumințenie pentru a se contura viitorul lor. Noi, oamenii maturi, să muncim cu hărnicie ca să câștigăm și toți creștinii să ne rugăm lui Dumnezeu, să mergem la biserică, să facem fapte bune, să iubim pe cei din jurul nostru, dacă vrem să ajungem în Rai”.

 

În semn de înaltă apreciere pentru eforturile depuse, Părintele Mitropolit Andrei a oferit o serie de distincții celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect. Astfel că, directorul Colegiului Ortodox, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, a primit Crucea Transilvană pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar directorul-adjunct, pr. prof. Andrei Mureșanu, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, a primit „Gratulația Anului 2023” a Arhiepiscopiei Clujului, în semn de recunoștință pentru aportul arătat în conlucrarea dintre Biserică și instituțiile statului. Această gratulație se acordă anual unei singure persoane, pentru merite deosebite arătate în cadrul Bisericii și comunității. De asemenea, domnul Daniel Apostol, managerul de proiect, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnul Mihai Ilișiu a primit o diplomă de aleasă cinstire.

Cei doi ierarhi ai Eparhiei Clujului, primarul municipiului Cluj-Napoca, precum și inspectorul școlar general al județului Cluj au primit din partea conducerii școlii câte o icoană cu Sfânta Ecaterina, protectoarea elevilor din ciclul gimnazial de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”. De asemenea, elevii au primit în dar 400 de ghiozdane cu rechizite și rucsaci cu cele necesare pentru ora de sport.

Ulterior acordării distincțiilor, au luat cuvântul primarul orașului, inspectorul școlar general și directorul Colegiului.

 

Lucrările de modernizare și extindere au fost realizate, prin finanțare europeană, de Primăria municipiului Cluj-Napoca. În urma acestora, capacitatea clădirii, unde învață elevii din ciclul gimnazial de la Colegiul Ortodox, a crescut de la 276 la 400 elevi. Corpul existent al școlii a fost supraetajat cu un nivel, spațiu în care au fost amenajate 5 noi săli de clasă. După modernizare, întreaga clădire beneficiază de: 16 săli de clasă, 5 laboratoare, o sală profesorală, o sală de muzică, o sală de pictură, o sală festivă multifuncțională, o sală de mese, precum și o bibliotecă și o arhivă.

Început de an școlar la Colegiul Ortodox din Cluj-Napoca

În această dimineață, bobocii din clasele pregătitoare, dar și cei din clasele primare au participat, alături de părinți și profesori, la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Festivitatea a avut loc de la ora 9:00, la sediul de pe strada Avram Iancu, numărul 6.

Totodată, și elevii din ciclul liceal au început prima zi de școală în mod festiv. Pentru aceștia, festivitatea de deschidere a avut loc de la ora 11:00, în curtea instituției de învățământ din Piața Avram Iancu, numărul 18.

Elevii din ciclul gimnazial au început prima zi de școală într-o clădire nouă și modernizată printr-un proiect european, investiție ce a costat peste 3,2 milioane de euro. Pentru ei, festivitatea de deschidere a avut loc de la ora 13:00, în curtea instituției de învățământ de pe strada Meseriilor, numărul 20, când a avut loc și inaugurarea clădirii.

Anul școlar 2023-2024 a început cu un efectiv de aproximativ 1000 de elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

„Sunteți copii minunați. Pe cei pe care v-am avut și anii trecuți, vă așteptăm să ne revedem, pe cei ce veniți pentru prima dată, vă așteptăm să vă cunoaștem. Și într-un caz și în altul nu uitați cine sunteți: elevii Colegiului Ortodox. Ați venit aici pentru că înțelegeți cât de important este echilibrul, morala, credința și, în ultimă instanță, performanța cu roade pe termen imediat, mediu și lung.

Nu vă priviți cu superioritate, ci cu respect. Pe profesorii voștri respectați-i ca pe cei care oferă din inima lor și cunoașterea lor ca voi să aveți un solid profil intelectual și moral. Când treceți pe lângă o persoană adultă în școală, salutați. Telefoanele opriți-le la intrare și porniți-le la ieșire pentru a vă putea bucura de prezent, de aici și acum, nu de a trăi într-un prezent acolo și a fi absenții momentului. Nu uitați pentru ce veniți la școală: să învățați și să deveniți oameni de bază pentru o țară din care oamenii încă fug. Nu fugiți de reguli și fiți disciplinați. Toate acestea cu credință în Dumnezeu, cu încredere în forțele voastre, convinși că rugăciunea ține lumea. An școlar excepțional!”, le-a transmis elevilor directorul Colegiul Ortodox din municipiu – pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.

 

Scurt istoric

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” își desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj, care a funcționat în perioada 1924-1952.

Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.

Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.

Anul școlar 2023-2024 a început cu un efectiv de aproximativ 1000 de elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Elevii din ciclul primar își desfășoară activitatea la sediul situat pe strada Avram Iancu, nr. 6; cei din ciclul gimnazial în clădirea de pe strada Meseriilor, nr. 20, unde există și o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina”, unde elevii participă frecvent la programul de rugăciune; iar cei din ciclul liceal învață la sediul central, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18, unde se află capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, amenajată între anii 1977-1987, sfințită la data de 30 ianuarie 1992 și resfințită la data de 25 noiembrie 2021, de Mitropolitul Andrei și Episcopul-vicar Benedict. Din această toamnă, elevii de gimnaziu învăță într-o nouă clădire, modernizată și dotată printr-un proiect european, investiție ce a costat peste 3 milioane de euro.

Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...