Îndemnuri pentru siguranța preoților și a credincioșilor din Mitropolia Clujului în perioada crizei Coronavirus | Comunicat de presă

de | mart. 12, 2020 | Actualitatea religioasă, Comunicate de presă, Pandemie coronavirus

În acest context de criză, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului înțelege că este de datoria ei să sprijine toate demersurile autorităților statului privitoare la limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus și recomandă preoților și credincioșilor ei să respecte cu strictețe și responsabilitate recomandările medicale cu privire la siguranța sănătății lor și a celor din jur.

Prima și cea mai importantă misiune a Bisericii este sa fie în permanență deschisă și să le ofere oamenilor mângâiere, rugăciune și speranță.

Pentru a garanta însă un climat decent și de siguranță în desfășurarea slujbelor religioase din această perioadă, recomandăm preoților să asigure în fiecare biserică dezinfectantarea frecventă a căilor de acces și a obiectelor cu care credincioșii vin în contact, să pună la dispoziție un recipient cu dozator pentru igiena mâinilor și să asigure o bună sonorizare. Împreună cu consilierii parohiali să vegheze la evitarea aglomerării din biserici, iar în astfel de situatii să recomande credincioșilor ascultarea slujbelor de afară sau în spațiile sonorizate de la demisol. La toate acestea, transmisiunile Radio și TV ale sfintelor slujbe asigură comuniunea liturgică și de rugăciune pentru cei care nu pot fi în biserică.

Credincioșii trebuie să știe că în această perioadă a Postului Mare, în biserici se săvârșesc slujbe și peste săptămână, se pot spovedi și împărtăși în orice zi, evitând astfel aglomerarea în interior, în special duminica.

Este un semn de dragoste și responsabilitate creștină ca fiecare să se cerceteze pe sine, să nu se expună în mod inutil îmbolnăvirii și să nu îi pună în pericol nici pe ceilalți.

Să sporim în aceste zile postul și răbdarea și să înmulțim rugăciunea pentru toată lumea, ca Dumnezeu să nu își întoarcă fața Lui de la noi!

Biroul de presă al Mitropoliei Clujului

Pr. Bogdan Ivanov

Ultimele articole

(✝)  Sfânta Treime

(✝) Sfânta Treime

Ev. Ioan 14, 6-7, 11-21, 26 Zis-a Domnul: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut. Credeți Mie că Eu sunt întru...

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Mina” din Cluj-Napoca

Liturghia Darurilor la Biserica „Sfântul Mina” din Cluj-Napoca

Vineri, 15 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, la Biserica „Sfântul Mina”  din...

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Cartea „Îngrijirile paliative: de la teorie la empatie”, apărută anul acesta la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost lansată vineri, 15 aprilie 2022, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, care are loc în Piața Unirii din...