Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

de | oct. 28, 2019

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop Ioan Buftea, înconjurat de un sobor de preoți iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Protos. Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii Nușeni.

După terminarea Dumnezeieștii Liturghii, părintele protopop a mulțumit părintelui Gheorghe Ciui pentru frumoasa activitate avută ca preot paroh în Parohia Mica, apoi l-a prezentat pe noul paroh, oferindu-i, aşa cum este tradiţia, Sfânta Evanghelie şi cheia bisericii.

La final, noul paroh, pr. Raul Glodean, a adus cuvânt de mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, soborului de preoți, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a adus alese mulţumiri credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerini clujeni la mănăstiri din Harghita şi Mureş

Pelerini clujeni la mănăstiri din Harghita şi Mureş

Credincioși din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, au continuat seria de pelerinaje în cadrul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” şi „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al...

Pelerinaj pentru copiii din Hălmăsău, Protopopiatul Beclean

Pelerinaj pentru copiii din Hălmăsău, Protopopiatul Beclean

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Hălmăsău, Protopopiatul Beclean, în colaborare cu școala din localitate, au organizat un pelerinaj cu elevii claselor 1-5. Acest pelerinaj a avut loc în data de 1 mai 2017 și a avut ca scop întarirea duhovnicească a...

Ședință lunară la Protopopiatul Cluj I

Ședință lunară la Protopopiatul Cluj I

Joi, 27 aprilie 2017, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din protopopiatul Cluj I. În deschiderea ședinței a fost săvârșită slujba de Te-Deum în biserica „Sf. Treime” de pe strada Bisericii Ortodoxe, a transmis pentru radio Renașterea, părintele...