Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

de | oct. 28, 2019

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop Ioan Buftea, înconjurat de un sobor de preoți iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Protos. Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii Nușeni.

După terminarea Dumnezeieștii Liturghii, părintele protopop a mulțumit părintelui Gheorghe Ciui pentru frumoasa activitate avută ca preot paroh în Parohia Mica, apoi l-a prezentat pe noul paroh, oferindu-i, aşa cum este tradiţia, Sfânta Evanghelie şi cheia bisericii.

La final, noul paroh, pr. Raul Glodean, a adus cuvânt de mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, soborului de preoți, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a adus alese mulţumiri credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Parascheva, iubită și cinstită de elevii clujeni

Sfânta Parascheva, iubită și cinstită de elevii clujeni

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a fost din nou vineri, 14 octombrie 2016, gazdă primitoare pentru elevii  Școlii „Constantin Brâncuși”. Însoțiți de doamnele profesoare Eugenia Marcu și  Daniela Necula,...

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Preoții din Protopopiatul Năsăud, în conferință

Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Năsăud a debutat la ora 10:00, cu o slujbă de  Te-Deum, ce a fost oficiată  în biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Sîngeorz-Băi. Conferința s-a desfășurat la Centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi și a fost...