Intensificarea activităților catehetice în Cluj-Napoca, discutată în ședința de protopopiat

de | mart. 11, 2020 | Actualitatea religioasă

Preoții care slujesc în parohiile Municipiului Cluj-Napoca, s-au reunit marți, 10 martie 2020 în ședință de lucru. Întrunirea s-a desfășurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și a fost prezidată de părintele protopop Alexandru Ciui. Pe ordinea de zi s-au regăsit mai multe puncte din toate sectoarele de activitate parohială.

În cadrul ședinței a fost reafirmată nevoia ca programul liturgic al bisericilor din Cluj-Napoca, în perioada Postului Mare, să fie respectat cu strictețe pentru a răspunde nevoilor duhovnicești ale tuturor credicioșilor. Programul liturgic va fi dublat de cel catehetic, în acest sens toți preoții de parohie vor implementa programul catehetic propus de către Biroul de Catehizare al Arhiepiscopiei Clujului. La acestea se va adăuga și activitatea celor trei cercuri preoțești.

Tot în cadrul ședinței au fost desemnați și cei 25 de preoți din Protopopiatul Cluj II care vor participa la o sesiune de formare în ceea ce privește activitățile Departamentul Misionar al Arhiepiscopiei Clujului. Activitățile se vor desfășura cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în zilele de 30 și 31 martie 2020 la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și vor fi coordonate de către cei trei preoți reprezentanți ai protopopiatului în cadrul departamentului: Dorel Gălan, Dan Cismaș și Sergiu Bălaj.

Un alt proiect al protopopiatului este și organizarea unei noi întâlniri a tinerilor din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de...

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

În duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Fizeș, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. În continuare a...