Întodeauna, și în mod special în vreme de pandemie, este necesară pastorația și filantropia creștină

de | nov. 8, 2020 | Mitropolitul Andrei - Articole

1. Ancorarea temei în actualitate

Sfântul Sinod a dedicat acest an pastorației părinților și copiilor, precum și marilor filantropi ortodocși români. Credem că subiectul devine și mai important datorită faptului că peste lumea întreagă s-a revărsat acest virus de Covid 19. Cu toate că este o realitate coronavirusul, noi ne punem nădejdea în Dumnezeu și-L rugăm să îndepărteze pandemia, iar nouă să ne ajute să o putem depăși.

Și fiind oamenii optimismului creștin ne gândim la viitorul nostru și de aceea nu putem uita îndemnul Înțeleptului Solomon care ne zice: Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea (Pilde 22, 6).

Grija față de părinți și copii este una de primă urgență. Nu uităm că la un moment dat ucenicii Domnului Hristos erau preocupați de profilul moral pe care trebuie să-l aibă un cetățean al Împărăției cerurilor. „Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 2-3).

Sfântul Apostol Pavel, fidel următor al învățăturii Mîntuitorului ne zice: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi” (1 Corinteni 14, 20). Iar pe creștinii din Colose îi catehizează așa: „Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului. Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască” (Coloseni 3, 20-21).

S-ar putea spune că într-o lume în care sunt în vogă teoriile despre identitatea de gen, că modul secular în care se încearcă îndepărtarea tinerilor de Biserică, afirmațiile făcute de Domnul Hristos și de Apostoli sunt depășite. Eu spun contrariul, ele sunt foarte actuale: „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8). Pe bună dreptate, Părintele Ilarion Felea, mort în temnița de la Aiud, scoate în evidență unicitatea lucrării pe care o face Domnul Hristos și implicit, Biserica Lui creștină: „Ceea ce nu a reușit niciun înțelept și niciun întemeietor de religie – zice el –, a reușit Iisus Hristos. El întruchipează un chip de om nou: chipul omului bun, iertător, pașnic, iubitor, blând, credincios, drept liber, milostiv și sincer. Pe el se naște și va renaște umanitatea”[1].         

În spiritul acestei idei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, între 4-7 septembrie 2015, s-au adunat la Cluj peste 5000 de tineri creștini sub deviza  „Tinerii ortodocși, împreună pentru viitorul creștin al Europei”. Ei veneau din România, din toată Europa, ba chiar și din Israel, Iordania, Siria și Congo. De fapt, în anul 2015 Clujul a fost și ales „Capitala europeană a tineretului, pentru anul 2015”.

Această întâlnire a fost precedată de două întâlniri naționale de mare succes la  Baia-Mare și apoi urmată de întâlnirile de la București, Iași și Craiova. Anul acesta urma Timișoara, dar pandemia, din păcate, a zădărnicit organizarea festivităților.

Considerăm că investiția în tineri este cea mai importantă, așa cum de fapt Sfântul Sinod dedică anul acesta catehizării părinților și copiilor. Cei mari ne aducem aminte cu nostalgie de anii în care eram școlari. Octavian Goga ne-o spune în versuri: „Și par caud pocnet de bici/ Și glas stăruitor de slugă/ O văd pe maman colțul șurii/ Așeazăncet merindean glugă…/ Înduioșată mă sărută/ Pe părul meu bălan, pe gură:/ «Zi Tatăl nostru seara dragă/ Și să te porți lanvățătură»[2].

2. Pastorația părinților și copiilor, a familiei creștine, garantează un viitor de normalitate

Păstorul și Învățătorul Cel Mare este Domnul Iisus Hristos. Ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei „că îi învăța pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor” (Matei 7, 29). Și face lucrul acesta de două mii de ani, cum nimeni altul nu-l poate face.

Au fost și vremuri când împotriva învățăturii Lui s-au făcut mari împotriviri.    N-am putea spune că lucrul acesta se face și acum sistematic. Dar tendința secularizantă este prezentă. De aceea, insistăm și subliniem faptul că pastorația părinților și copiilor este de importanță maximă.

În perioada comunistă, ideologia oficială era potrivnică credinței. Și totuși în virtutea unei tradiții sănătoase, oamenii aveau preocupări religioase. Copiii erau botezați, tinerii cununați și petrecerea celor adormiți se făcea cu rânduiala cuvenită.

În decembrie 1989 comunismul a căzut. Tinerele generații nici nu realizează ce euforie era atunci. În centrul Bucureștilor și-n alte orașe se îngenunchea, se zicea „Tatăl nostru”, se scanda „Cu noi este Dumnezeu”, nicio aluzie răutăcioasă la adresa Bisericii și a credinței.

Din nefericire, încet, încet, s-au ivit și atitudini potrivnice Bisericii și credinței. Atunci s-au făcut eforturi și s-a introdus religia în școli. Copiii și tinerii au început să aibă preocupări creștine. Ba, mergeau și la biserică. Credeam că procesul acesta benefic va merge mereu înainte. Și totuși, s-au ivit și potrivnici împotriva orei de Religie, împotriva educației religioase. Ora de religie a rămas, a rămas și educația religioasă dar, tare am dori să meargă înainte și tinerii noștri să participe la slujbele Bisericii.

De-a lungul timpului s-a mai pus problema utilității orei de Religie, a catehizării copiilor și tinerilor. Amintesc doar din perioada interbelică insistența cu care Pedagogul Vasile Băncilă milita pentru ora de Religie. Dascălul de Religie, zicea el, „având credință în Dumnezeu și rugându-se pentru copil, însăși acțiunea sa educativă va crește până la maximum și, în cele din urmă, nu se poate ca harul să nu se lase asupra elevului, în măsura maximă în care el poate să-l primească”[3].

Ora de Religie este „unul din fundamentele educației, și mai ales în școala primară. Sub acest raport, necesitatea formației religioase a învățătorului e mai mult decât elocventă. Copilului trebuie să i se dea religie. Aceasta este o datorie capitală față de sufletul lui și față de sufletul adultului care va fi. E o grozavă încălcare a drepturilor ființei omenești din partea acelora care țin copiii departe de Dumnezeu, fie că fac aceasta în familie, fie că scot religia din școala primară”[4].

Educația religioasă nu-i necesară doar în școala primară și-n liceu, ci-i necesară și în mediu universitar. De aceea, părinții trebuie să fie foarte atenți cu formarea spirituală a tinerilor lor. Și nu numai părinții, ci și profesorii universitari și preoții din centrele universitare.

Îl citez în acest sens cu multă nostalgie pe Octavian Goga, care sesiza o realitate care-i prezentă și acum. El se adresează retoric intelectualului român: „Și acum, iartă-mă și nu te supăra pe mine, dacă fără a-ți cere un răspuns stau și mă întreb, care este credința dumneatale, mult lăudat intelectual al nației mele?

Când ai pornit de acolo, din căsuța de la țară, și te-ai dus la școală mai ziceai «Tatăl nostru» seara și visai cu iele și cu pricolici. Duceai în suflet moștenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină și-ți lumina drumul. Dar ți s-a risipit moștenirea asta. S-a spulberat zi de zi și s-a fărâmițat în calea ta.

Și fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare și atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământată de patimi mici: educația religioasă a cărturărimii noastre.

Nu găsiți că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminați, cari în școlile secundare să-l învețe credința lui Dumnezeu, și preoți cu guri de aur cari să cuvânteze acolo în centrele studențimii noastre universitare? Fiindcă, așa cum suntem astăzi, noi nu știm ce vrem și nu știm unde mergem…”[5].

De fapt, toți marii pedagogi au fost conștienți de importanța formării spirituale a părinților și copiilor. Nu putem face abstracție, de exemplu, de Jan Amos Comenius care în Didactica Magna sublinia faptul că „omul ca să devină om trebuie să fie format”[6]. Și în stilu-i caracteristic subliniază: „Ce sunt cei bogați fără înțelepciune, decât niște porci îngrășați cu tărâțe? Și ce sînt cei săraci fără înțelegerea lucrurilor, decât niște măgăruși condamnați să ducă poveri? Ce este cel frumos care n-a învățat nimic, decât un papagal împodobit cu pene, sau după cum a mai spus cineva – o sabie de plumb într-o teacă de aur”[7].

Rolul părinților este unul special. Mama „după ce l-a învățat pe copil la sânul ei să gângurească numele lui Dumnezeu, ea îi arată dragostea universală, în soarele ce răsare, în râulețul ce mumură, în firele arborelui, în frumusețea florilor, în picăturile de rouă; ea îi arată atotputința lui Dumnezeu în el însăși, în razele ochilor lui, în mlădierea articulațiilor lui, în sunetele glasului lui. Ea îi arată pretutindenea pe Dumnezeu, și oriunde el vede pe Dumnezeu în lume, el iubește lumea”[8].

Copilul va exclama mai târziu: „Mamă, mamă, tu mi-ai arătat pe Dumnezeu în înalt dragostea Lui. Mamă, mamă, tu mi-ai arătat pe Dumnezeu în învățăturile tale, și eu l-am găsit în supunerea mea către tine! Mamă, mamă, dacă eu îl uit pe Dumnezeu, te uit pe tine și dacă iubesc pe Dumnezeu, eu te înlocuiesc lângă copilul tău, eu mă ocup numai de copilul tău nenorocit; copilul care plânge, se odihnește în brațele mele – ca în brațele unei mame[9].

Acuta problemă a catehizării tinerilor și-a pus-o și Sfântul și Marele Sinod din Creta, care a avut loc în iunie 2016. În Enciclica Sinodului se pune cu multă seriozitate această activitate. Consider că nici nu se dă suficientă importanță la ceea ce a subliniat Sinodul.

„Familia, zice Enciclica, este icoana dragostei lui Hristos pentru Biserica Sa”[10]. „În zilele noastre domeniul formării și educării este zdruncinat nu numai de controversele privind conținutul și scopul educației, ci și de o nouă percepție a copilăriei, de rolul învățătorului și a elevului, precum și a școlii moderne”[11]. Și sublinierea pe care o face este că „educația ocupă centrul solicitudinii pastorale a Bisericii în vederea nu numai a culturii intelectuale, ci și a edificării și dezvoltării ființei umane în ansamblul său ca entitate psihosomatică și spirituală, după problematica a trei aspecte: Dumnezeu, omul și lumea”[12]. Tineretul este chemat la viața Bisericii, la viața în Hristos. Pleroma creștină află în comuniunea divino-umană a Bisericii o susținere existențială, pentru a trăi aici perspectiva pascală a îndumnezeirii prin har.

3. Filantropia practicată pe pământ are un destin etern

Cei bine catehizați, părinți și copii, nu rămân la o credință teoretică. Ei țin seamă de cuvântul Mântuitorului: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).

În mod special faptele filantropiei creștine vor avea mare greutate la dreapta judecată. Tot Mântuitorul le spune celor drepți: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36). Bineînțeles că toate aceste situații se referă la oamenii care au nevoie de ajutorul nostru.

Am putea numi mai mulți mari filantropi români dar, unul dintre ei, nu poate fi trecut cu vederea. Este vorba de Emanuil Gojdu. Imensa lui avere a lăsat-o „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților. Din păcate, încă, curțile lui din Budapesta, sau banii fundației „Gojdu”, n-au fost recuperate.

Ar mai putea fi numiți și alți filantropi români: Mitropolitul Atanasie Crimca, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfântul Antim Ivireanul, Mitropolitul Grigorie al II-lea, Mitropolitul Nifon Rusailă, Mitropolitul Veniamin Costachi, Sfântul Andrei Șaguna, Patriarhul Miron Cristea, Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Ioanichie Hasan, Episcopul Nicolae Ivan, Arhiepiscopul Teofil și mulți alții, atât clerici cât și mireni.

Actele de filantropie capătă valențe veșnice. De exemplu, pe 6 octombrie îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Toma. Citim în Proloage, că aria lui de misiune a fost India. Pe când mergea înspre acolo s-a întâlnit cu Aran, un emisar al împăratului Indiei, Gundafor. Acesta mergea înspre Asia Mică să caute un mare arhitect pentru împăratul lui. Și Toma i-a spus: „Eu sunt acel arhitect!”[13].

Împăratul Gundafor i-a dat bani mulți. Toma a făcut misiune, i-a ajutat pe săraci, a făcut milostenie și banii s-au terminat. Împăratul a luat act de acest lucru, iar palatul nu era nicăieri. L-a întemnițat pe Toma și, tocmai în aceste împrejurări a murit fratele împăratului.

L-a visat pe fratele lui și l-a întrebat: cum îți este frate în lumea de dincolo? Și fratele i-a răspuns: o ființă luminată m-a plimbat prin mai multe locuri și m-a întrebat unde aș vrea să locuiesc. Și am văzut un palat frumos și i-am spus: aici aș vrea să locuiesc! Iar răspunsul a fost: nu poți locui aici, pentru că acest palat l-a ridicat Toma pentru fratele tău!

Filantropia a dat roade pentru eternitate, lucru care se petrece mereu. De aceea, în anul acesta ne aducem aminte de toți marii filantropi ai Bisericii noastre. Și noi, fiecare în parte, avem imboldul lăuntric ca după posibilitățile noastre să facem filantropie creștină.

Concluzia pe care o tragem, după ce analizăm cu profunzime subiectul pastorației părinților și copiilor, precum și al filantropiei creștine, este că pastorația și catehizarea părinților și copiilor sunt absolut necesare, iar filantropia este o șansă în ce privește destinul nostru actual și etern.

 †ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului   


[1] Pr. Ilarion Felea, Religia iubirii, Editura Diecezană, Arad, 1946,  p. 477. 

[2] Octavian Goga, Poezii, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011, p. 19.

[3] Vasile Băncilă, Formația religioasă a învățătorului, în Revista „Fântâna Darurilor”, București, 1930, Nr. 4, p. 152.

[4] Ibidem.

[5] Octavian Goga, Pe urmele unui trecător, Arad, 1901, p. 32.

[6] Jan Amos Comenius, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 31.

[7] Ibidem, p. 34.

[8] J.M. Pestalozzi, Cum își învață Gertruda copiii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977, p. 132.

[9] Ibidem, p. 133.

[10] LEnciclique du saint et grand Conccil de lEglise Ortodoxe, Crète, 25 juin 2016, p. 4.

[11] Ibidem, p. 5.

[12] Ibidem.

[13] Proloagele, pe luna octombrie, Craiova, 1991, p. 19.


*Articol apărut în Revista Renaşterea, serie nouă, anul XXXI, nr. 11 (367), noiembrie, Cluj-Napoca, 2020, pp. 1-2.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia...

„Țarina” și „roada cea bună”

„Țarina” și „roada cea bună”

Aspecte introductive Hristos e pragmatic astăzi. Rostește o parabolă cu miez, menită să răspundă unei întrebări venite din public. Înainte de aceasta, însă, se răfuiește, cum Îi place Lui, cu fariseii. La început, le vorbește ucenicilor despre aceștia și crtitică...

Cei bolnavi vin cu credinţă, încărcaţi de suferinţă

Cei bolnavi vin cu credinţă, încărcaţi de suferinţă

„Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”.  (Iacov 5, 15) Cu nostalgie îmi aduc aminte că, din tinereţea mea, la praznicul Adormirii Maicii Domnului făceam pelerinaj pe jos, dimpreună cu mulţi...

Un Patriarh harismatic pentru vremuri atipice

Un Patriarh harismatic pentru vremuri atipice

Pe 22 iulie 2020, Părintele Patriarh Daniel împlinește 69 de ani. De aici, din Cluj, de lângă zvelta catedrală ridicată de episcopul Nicolae Ivan, gândurile noastre bune se îndreaptă către Preafericirea Sa, iar pe Bunul Dumnezeu Îl rugăm să-i dăruiască ani mulți cu...

Încă o dată despre Biserică

Încă o dată despre Biserică

Biserica este aşezământul sfânt întemeiat de Mântuitorul Hristos pentru mântuirea oamenilor. Biserica ia fiinţă „prin iradierea Duhului Sfânt din trupul lui Hristos în celelalte fiinţe umane, lucru care începe la Rusalii, când Duhul Sfânt coboară peste apostoli,...

„Frânghia de nisip”

„Frânghia de nisip”

Este o poveste, care la vremea ei a fost culeasă de V.A. Urechia, cu un tâlc moral aparte. O rezumăm şi dorim ca cei ce se simt vizaţi să mediteze adânc la ea. Undeva, nu ştim locul şi timpul, a existat o ţară în care tinerii la un moment dat au considerat că bătrânii...