Mitropolitul Andrei: „Domnul Hristos, născându-Se, aduce pe pământ armonia, pacea și buna înțelegere” | Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2023

de | dec. 19, 2023

ANDREI

Din harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului

și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiților credincioși din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Har, pace și sănătate de la Pruncul Mântuitor,

iar de la noi arhierești binecuvântări

 

Domnul Hristos, născându-Se, aduce pe pământ armonia, pacea și buna înțelegere

 

„Deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească,

lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu

şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 13-14).

 

 

Iubiți credincioși,

Domnul păcii S-a născut acum 2023 de ani în peștera din Betleemul Iudeii. Noroadele Îl așteptau de mult. Prorocul Isaia vede în duh atmosfera de pace și de înțelegere ce va domni în Împărăția Lui: „Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte” (Isaia 11, 6).

Evanghelistul Luca, relatându-ne nașterea Mântuitorului, ne spune că Maica Domnului cu Dreptul Iosif, la porunca Cezarului, s-au dus să se înscrie în Betleem, cetatea lor de obârșie și, negăsind loc de găzduire, Sfânta Fecioară L-a născut pe Mântuitorul în peșteră și L-a culcat în iesle.

Păstorilor din Betleem îngerul le binevestește nașterea lui Hristos, și lui i se asociază o întreagă oaste cerească, care laudă pe Dumnezeu, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Hristos a venit să aducă pace pe pământ și unde e prezent El, e prezentă și atmosfera de pace.

Domnul Iisus Hristos S-a născut aproximativ la anul 750 de la întemeierea Romei. Dacă pe vremea nașterii Sale, anii se numărau de la întemeierea Romei, Sfântul Dionisie Exiguul (cel smerit) din Dobrogea, secretar la mai mulți papi, pe bună dreptate a considerat că anii trebuie numărați de la nașterea lui Hristos. El a întemeiat era creștină, și acum noi, precum și o lume întreagă, numărăm anii de la nașterea Mântuitorului. Așa că ne găsim în anul 2023 de la nașterea Domnului, chiar dacă socoteala lui Dionisie e întârziată cu câțiva ani.

Nașterea Domnului nu e consemnată doar de Sfânta Scriptură, ci sunt și istorici laici, contemporani cu evenimentele, ca de exemplu Flavius Josephus, care consemnează acest lucru. El scrie că „în vremea aceea a trăit Iisus, un om înțelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni și învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle adevărul[1].

În manualul de religie din perioada interbelică, părintele Dumitru Călugăru ne-a lăsat o legendă minunată, intitulată În noaptea Sfântă[2]. După nașterea Domnului, Iosif căuta foc ca să aprindă lemnele din sobă, să nu-I fie frig Domnului. În drumul lui, a întâlnit câini răi care nu puteau lătra, ciobani ursuzi care nu se puteau împotrivi, jăratic care nu putea arde.

Ciobanul înțelese că-i o noapte specială și, în momentul când deveni bun, i se deschiseră ochii și văzu ceea ce până atunci nu putea vedea. Văzu o horă de îngeri care cântau cu glas mare, căci în noaptea aceea Se născuse Mântuitorul. Concluzia pe care o trage legenda este aceasta: ceea ce a văzut păstorul în noaptea sfântă, am putea vedea și noi dacă ne-am face buni și cu suflet plin de pace, căci îngerii zboară prin văzduh în fiecare noapte de Crăciun.

Iubiți frați și surori,

Mântuitorul, născându-Se, aduce pace și înțelegere pe pământ. Ne-o spune textual: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Acolo unde este prezent El, este prezent și duhul păcii Lui.

L-a așteptat lumea mii de ani, și El a venit. El ne-a împăcat cu Dumnezeu, cu semenii și cu toată lumea. Pacea lui Hristos este un dar al cerului. El întemeiază împărăția păcii veșnice și universale. Pacea lui Hristos este pacea între noi și Dumnezeu, este pacea sufletului pătruns de luminile harului, este pacea dintre oameni care sunt frați întreolaltă, este pacea dintre popoarele care fac parte din marea familie umană, este pacea întregii făpturi, este pacea cosmică.

Greu putem înțelege, în sensul celor spuse, războaiele din Orientul Mijlociu și cel din Ucraina. Sau le înțelegem gândindu-ne că cei ce le-au declanșat nu-și pun problema spirituală în mod profund. Și ei, și noi avem nevoie de Domnul Hristos în cel mai serios înțeles al cuvântului: „toți au nevoie de Tine, chiar și cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic ca cei ce știu. Flămândul își închipuie că are nevoie de pâine: și îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea apă și îi este sete de Tine; bolnavul se mângâie sperând sănătatea: și boala lui nu-i decât lipsa Ta[3].

Dreptmăritori creștini,

De Mântuitorul Hristos toți avem nevoie, chiar și cei ce nu-și dau seama. Știm că într-o lume indiferentă la cele spirituale sunt și oameni care nu realizează de unde le vine starea de nemulțumire, din lipsa de preocupări spirituale, din lipsa lui Hristos din viața lor. Noi afirmăm din nou că de El avem nevoie cu toții.

Și Hristos Se face prezent în noi prin cuvântul Lui, prin Sfânta Euharistie și prin semenii noștri. Cuvântul lui Dumnezeu, adică Hristos, este „viață” (Ioan 1, 4). Nu zadarnic Sfântul Apostol Pavel, adresându-se creștinilor, zice: „Cuvântul lui Hristos să locuiască în voi cu bogăţie” (Coloseni 3, 16).

Cuvântul se întărește în noi, ne spune același apostol, prin ascultarea cuvântului lui Hristos: „Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10, 17). Sfântul Petru este convins că Domnul are cuvintele vieții nesfârșite: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68). Iar în prima sa epistolă ne spune că trebuie să ne iubim unul pe altul, „fiind născuți din nou nu din sămânță stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (1 Petru 1, 23).

Dacă în prima parte a Liturghiei ne împărtășim din Cuvântul lui Hristos, în a doua parte a Liturghiei ne împărtășim chiar din trupul și sângele Lui. Sfântul Matei, relatând instituirea Sfintei Liturghii, zice: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28).

Faptul că Hristos e prezent la Liturghie în Sfânta Euharistie este neglijat de omul contemporan și, ca urmare, nici nu vine la sfânta slujbă. Cei ce sunt preocupați de misiune creștină încearcă prin relatări duhovnicești să-i facă pe toți să înțeleagă cât de importantă este prezența la Sfânta Liturghie.

Astfel, de exemplu, părintele Stefanos Anagnostopoulos ne relatează următoarea întâmplare[4]: Domnul Costas, ca și mulți dintre intelectualii noștri, n-avea o viață de creștin practicant, nu mergea la biserică. Îi plăcea însă ca de sărbătorile Crăciunului să meargă de la Athena, unde-și desfășura activitatea, în satul natal – Vrontul de Jos – pentru a participa la obiceiurile de sărbători. La biserică însă, nu dorea să meargă. În dimineața Crăciunului toate rudele lui s-au dus la biserică, iar pe el, știind că nu merge la biserică, l-au lăsat acasă, cu intenția ca după Liturghie să fie organizată masa festivă. S-a plictisit însă, și, din curiozitate, s-a dus și el la biserică.

În momentul în care preotul a ieșit ca să împărtășească, spunând „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”, stupoare: a văzut în potir un Prunc minunat, a căzut în genunchi și a exclamat: Cred, Doamne! A fost momentul de convertire a lui la o viață creștină normală.

Iubiți credincioși,

Noi credem că Domnul Hristos este prezent în Sfânta Euharistie, iar apogeul sărbătorii Crăciunului constă tocmai în participarea la Liturghie și la Sfânta Împărtășanie. De aceea, postim în perioada premergătoare sărbătorii, ne spovedim sincer și apoi ne împărtășim.

Toată această strădanie de a ne pregăti și apoi de a ne împărtăși, Vasile Voiculescu, cu talentu-i poetic, o prinde în poezia „Colind”: „În coliba-ntunecată / Din carne și os lucrată, / A intrat Hristos deodată. / Nu făclie ce se stinge, / Nu icoană ce se frânge, / Ci El Însuși, trup și sânge, / … Coliba cum L-a primit / S-a făcut cer strălucit / … În mijloc Tron luminos / Și, pe el, Domnul Hristos”.

Răspunsul nostru: „Și noi, Doamne, ne-am sculat / Colibele-am curățat, / Uși, ferestre, toate-s noi, / Doamne, intră și la noi”[5]. Cel ce S-a întrupat la plinirea vremii ni se oferă în Sfânta Împărtășanie. De aceea, Sfântul Pavel ne întreabă: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este oare împărtășirea cu trupul lui Hristos?” (I Corinteni 10, 16).

Citim în cartea Euharistia. Taina Împărăției, că „la început, împărtășirea tuturor credincioșilor la Liturghie era concepută de Biserică drept scopul vădit al Euharistiei și înfăptuirea cuvintelor Mântuitorului: «ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea»” (Luca 22, 30)[6]. Astăzi, gândindu-ne la multele ispite cărora le sunt supuși credincioșii, este nevoie de o pregătire care presupune spovedania.

Iubiți frați și surori,

Am spus că Hristos Se face prezent prin Cuvântul Lui, de aceea vă îndemnăm să-L ascultați în biserică și să-L citiți din Sfânta Scriptură acasă. E prezent în Sfânta Euharistie la care nu trebuie să renunțăm, dar e prezent și în semenii noștri. Această prezență în semeni o subliniem acum.

Domnul Hristos în Evanghelia după Matei, în capitolul 25, ne vorbește despre a doua Lui venire și despre judecata universală. Când va reveni, vor învia toți morții, și-i va împărți în două, pe unii îi va pune de-a dreapta, iar pe alții de-a stânga. „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 36). Drepții vor rămâne nedumeriți, întrebându-se când am făcut aceste lucruri?Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).

Că Mântuitorul Hristos e prezent în orice om ce-i necăjit și suferă, o spun mulți oameni sensibili. Iau un exemplu din literatura clasică. Este vorba de romanul Papucii lui Mahmud al lui Gala Galaction. Sandu Pantofaru, într-un moment de rătăcire, îl omoară pe Mahmud. Canonul pe care-l primește este să facă o mie de perechi de papuci și să-i dea pomană celor nevoiași. Lucrează ani de zile și împarte încălțăminte săracilor. Cu a mia pereche de papuci se urcă pe vapor, se îmbolnăvește, intră-n agonie, și-l vede pe Mahmud în lumea de dincolo, cu picioarele goale. Îi cuprinde picioarele, „dar picioarele pe care Sandu le cuprinde strălucesc goale și străpunse de piroane! Și străpunse de piroane sunt și mâinile care coboară pe capul lui Sandu”[7]. Sandu îi pune în picioare cea de a mia pereche de sandale. Nu mai era Mahmud, ci era Hristos.

Sau o altă relatare, din Pateric[8]. Ni se spune că bătrânul stareț avea o mulțime de ucenici tineri. Se ruga mereu lui Dumnezeu ca și ucenicii să ajungă dimpreună cu el în fericirea veșnică. Într-o zi, a fost invitat la hram la mănăstirea vecină. Ezita să meargă, dar, de sus, a fost îndemnat să meargă dimpreună cu ucenicii săi. Pe ucenici însă, să-i trimită înainte. Așa au făcut. Ucenicii au mers înainte și au găsit în drum un om foarte bolnav, care nici nu putea să se ridice. Fiind pe jos, s-au scuzat că nu-l pot ajuta, că se grăbesc la hram și că se vor ruga pentru el. A venit și bătrânul și văzându-l nu l-a răbdat inima să-l lase în drum, ci, cu efort, l-a ridicat pe o piatră și apoi l-a luat în spate. La început era foarte greu, dar pe măsură ce mergea se ușura. Și la un moment dat, a dispărut și i-a strigat: „Eu sunt Hristos, dreptul Judecător. Mereu te-ai rugat pentru ucenici să ajungă cu tine în rai. De ce nu-i înveți să facă faptele tale?”

Iubiți credincioși,

Faptele milei creștine au marea lor însemnătate. Punându-le în practică, Îl slujim pe Hristos. De aceea, la începutul Postului Crăciunului, Pastorala Sfântului Sinod ne îndemna să facem aceasta. În lumea noastră îndepărtată de cele spirituale, e nevoie ca cineva să ne mai aducă aminte de mărinimie, de asistența socială și de bunătate.

Inclusiv colindele ne învață lucrul acesta și ne spun: „Acum te las, fii sănătos, / Și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios / Creștine să fii bun”. Alternativa negativă, sancționată de dreapta judecată, ne-o redă colindul într-un dialog dintre Dumnezeu și Sfântul Petru: „Uite Petre-n dreapta Mea / Și Mi-i spune ce-i vedea / -Văd casa bogatului / Din mijlocul satului / În văpaia focului”[9]. Bogăția nu-i rea dacă e bine chivernisită.

Dacă e să rezumăm Pastorala, o facem astfel: Domnul Hristos S-a născut ca să aducă pe pământ armonia, pacea, buna înțelegere, să ne facă mai buni și lucrul esențial: să ne mântuiască!

Vă facem urarea ca, de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează, să aveți bucurii depline!

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului


[1] Flavius Josephus, Antichități iudaice, 2, Editura Hasefer, București, 2001, p. 446.

[2] Dumitru Călugăr, Hristos în școală, Sibiu, 1934, p. 176.

[3] Giovanni Papini, Viața lui Iisus, p. 554.

[4] Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p. 4.

[5] V. Voiculescu, Integrala operei poetice, Editura Anastasia, 1999, București, p. 575.

[6] Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împărăției, Editura Anastasia, București, 1990, p. 231.

[7] Gala Galaction, Roxana. Papucii lui Mahmud. Doctorul Taifun, Editura Minerva, București, 1983, p. 264.

[8] Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1990, p. 322.

[9] Ioan Bocșa, 1484 Colinde, Alba-Iulia, 1999, p. 591.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Meditație în septembrie

Meditație în septembrie

La 1 septembrie începe noul an bisericesc. Multe gânduri înălțătoare ne-ar putea preocupa cu acest prilej. De exemplu, L-am putea ruga pe Dumnezeu: „Vei binecuvânta cununa anului bunătății Tale” (Psalmul 64, 12). Optimismul creștin care ar trebui să ne caracterizeze...

„Iar numele fecioarei era Maria” (Luca 1, 27)

„Iar numele fecioarei era Maria” (Luca 1, 27)

Numele Maicii Domnului e cel mai frumos nume de făptură omenească din lume pentru că numele Domnului Iisus Hristos „care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 9) este nume de Om și Dumnezeu. Numele Maria, Miriam, este nume feminin foarte des întâlnit în lumea...

„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită”

„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită”

În mijlocul Clujului străjuiește statuia lui Avram Iancu. Ea e așezată în fața Catedralei și nu întâmplător. Pentru că eroul tribun a făcut  parte din Adunarea Eparhială a sfântului Andrei Șaguna. Pentru că nu i-a fost străină viața duhovnicească, dintre tribunii lui...

Darurile Duhului Sfânt

Darurile Duhului Sfânt

Proorocul Isaia, profetic, ne spune că sunt șapte daruri ale Duhului Sfânt: „Și se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhului sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe. Și-L va umple pe El duhul temerii de...