Generalul Ioan Dragalina a fost stimat și iubit de subordonații săi. Un om deosebit care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial.
El s-a născut în Imperiul Austriac, în Caransebeș, în anul 1860. Tatăl său (Alexandru Dragalina) provenea dintr-o familie veche de grăniceri și era el însuși ofițer al armatei austriece.
Acesta a studiat școala primară din orașul natal și școala de cadeți din Timișoara după care și-a continuat studiile militare la Academia Militară de la Viena, fiind încadrat în armata austro-ungară. În tot acest timp a frecventat și școala de ingineri geodezi.
După ce a demisionat din armata austro-ungară, Ioan Dragalina s-a mutat în România unde a fost încadrat ca sublocotenent în Armata Regală Română și a fost remarcat de Regele Carol I.
După ce a avansat în grad, între 1908-1911a fost numit comandantul Școlii Militare de Infanterie din București și a fost decorat cu Ordinul Steaua României datorită meritelor dovedite în ridicarea nivelului științific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar.
În anii neutralității României din timpul Primului Război Mondial, Ioan Dragalina s-a ocupat de fortificarea Văii Prahovei.
După ce a fost declanșatăo mare ofensivă germană și austro-ungară în Valea Jiului, în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a primit ordin să se deplaseze la Craiova.Aicia fost numit în funcția de comandant al Armatei I. Acesta a decis să ducă lupta în munți, unde a stabilit începerea ofensivei la 14 octombrie.
Generalul Dragalina a făcut apel la curajul și onoarea de român a fiecărui soldat prin următoarele cuvinte:
Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.
În urma luptelor,acesta a ajuns să fie grav rănit. A fost transportat spre București, însă, din cauza haosului din spatele frontului, nu a ajuns suficient de repede la spital. Rănile i s-au infectat, iar medicii au ajuns la concluzia că trebuie să îi amputeze brațul.
Regele Ferdinand I al României i-a acordat Ordinul Mihai Viteazul.
Deși starea sa a început să se îmbunătățească, spre seară s-a declanșat septicemia care l-a și omorât.
Acestea s-au întâmplat în anul 1916.
AUTOR: Cătălin Onicaș
