Ion Agârbiceanu – Patriarhul literaturii române – partea a doua

de | apr. 25, 2021

În cadrul acestei ediții a emisiunii „Oameni de ieri și de azi”, părintele Maxim Morariu continuă dialogul cu domnul prof. univ. dr. Ilie Rad de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității „Babeș-Bolyai”, Departamentul Jurnalism și Media Digitală, cu privire la viața și activitatea părintelui Ion Agârbiceanu. Invitatul este unul dintre cei mai mari specialiști în viața și opera celui evocat, fiind cel care a editat sub egida Academiei Române publicistica din volume a părintelui scriitor, dar și multe alte texte ale dânsului și beneficiarul premiului ce poartă numele preotului scriitor, acordat de către cel mai înalt for cultural românesc.

Emisiunea se încheie cu un fragment original al discursului scriitorului Ion Agârbiceanu, rostit cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, provenind din fonoteca de aur a Radiodifuziunii române, oferit de către domnul prof. univ. dr. Ilie Rad, căruia îi mulțumim pe această cale.

Vă dorim audiție plăcută!

Oameni de ieri și de azi
Oameni de ieri și de azi
Ion Agârbiceanu - Patriarhul literaturii române - partea a doua
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Emisiuni recente

Dileme în cuvinte grele | Duminica a 3-a din Post

Dileme în cuvinte grele | Duminica a 3-a din Post

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1; Luarea crucii și urmarea lui Hristos „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va...

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului IX

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului IX

În această emisiune vom discuta din nou pe marginea temei O tâlcuire a Crezului. Crezul sau Simbolul de credință cuprinde, în afirmații concise, principalele aspecte ale învățăturii de credință a Bisericii. Se rostește la fiecare Liturghie dar și în rugăciunile...

Condamnarea unui martir: Sf. Liviu-Galaction în temnița de la Aiud

Condamnarea unui martir: Sf. Liviu-Galaction în temnița de la Aiud

https://youtu.be/Cx4DSPmuI98 În acest episod, Paul Ersilian Roșca, directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, îl are ca invitat pe istoricul Dragoș Ursu pentru o analiză detaliată a contextului istoric și politic în care a fost condamnat Sfântul Mucenic Liviu-Galaction...