John William Strutt al treilea, baron de Rayleigh – inventator britanic

John William Strutt al III-lea, Baron de Rayleigh a fost un matematicianul englez care a descoperit elementul chimic Argon, pentru care a fost laureat cu Premiul Nobel în anul 1904.  De asemenea, el a demostrat de ce cerul este albastru, prin teoria împrăștierii particulelor de lumină, care sunt mai mici decât unda de lumină. Acest fenomen a primit numele de „împrăștiere Rayleigh”. Totodată, prin studiile sale a fost unul din oamenii care au pus bazele fizicii cuantice. Iar manualul său despre „Teoria Sunetului” (1877) este folosit și astăzi de către acusticieni și ingineri.

John Strutt s-a născut la data de 12 noiembrie 1842 în Essex, Anglia. A studiat la Eton College și la Harrow School, apoi, din anul 1861 a început studiile la Universitatea din Cambridge. În perioada 1887-1905 a fost profesor de filosofie naturală la Royal Institution. În decursul acestor ani scris multe articole despre descoperirile sale. În anul 1904 a fost laureat cu Premiul Nobel pentru cercetările sale asupra densității gazelor și descoperirea elementului chimic Argon.

În  timpul Primului Război Mondial a fost președintele Comitetului Consultativ de Aeronautică. A fost ales în această poziție datorită studiilor sale bazate pe aerodinamică și mecanică.

Un detaliu interesant despre Rayleigh este că a fost un om religios. La un moment dat a fost descurajat să mai pună citate biblice ca motto pentru studiile sale. O dată a pus la începutul cercetării sale citatul din Psalmul 110: „Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui”. Secretarul editurii i-a sugerat politicos să nu mai pună citate de genul pentru că poate un om mai puțin religios ar crede că directorul editurii este Lordul despre care vorbește citatul. Însă Rayleigh a insistat ca studiile sale să conțină citate biblice.

A trecut la cele veșnice în data de 30 iunie 1919 în casa sa din Essex, la vârsta de 76 de ani. Fiul său, Robert John Strutt al IV-lea a devenit și el un fizician de renume.

John William Strutt al III-lea, Baron de Rayleigh a fost un om al științei foarte prolific. Cercetările sale nu se restrâng doar asupra unui subiect mic. El a studiat proprietățile luminii, a sunetului, a elementelor chimice și, chiar dacă descoperirea argonului a fost cea mai spectaculoasă dintre descoperirile sale, nu înseamnă că celelalte sunt mai puțin importante. Fiecare mic studiu a ajutat omenirea să progreseze. Câteva din studiile sale au ajutat chiar la punerea bazelor fizicii cuantice, care este folosită astăzi tot mai mult în viața de zi cu zi, în lumea noastră tehnologizată.

 

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/John_William_Strutt,_3rd_Baron_Rayleigh

https://www.britannica.com/biography/John-William-Strutt-3rd-Baron-Rayleigh

https://mathshistory.st-andrews.ac.uk/Biographies/Rayleigh/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
John William Strutt al treilea, baron de Rayleigh - inventator britanic
Loading
/
Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Pionier al aviației mondiale, inventator și constructor de aparate de zbor și motoare, Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872 în județul Timiș. A fost un elev eminent și a absolvit liceul din Lugoj ca șef de promoție.Pasionat de mecanică, încă din copilărie studia...

Dictatul de la Viena, o încercare pentru neamul și Biserica noastră

Dictatul de la Viena, o încercare pentru neamul și Biserica noastră

Se împlinesc 80 de ani de la Dictatul de la Viena. Amintirile românilor din nord-vestul Transilvaniei, referitoare la cei patru ani de suferință sunt foarte triste. Bunica mea, care era o femeie simplă, a relatat cu multă durere un fapt, care li s-ar putea părea banal...

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maica Domnului cu Pruncul a fost pictată la 1673 pentru biserica din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud) de preotul Luca din Iclod și iulustrează tipul iconografic Eleusa: tandreţea maternă, în care Maica se apleacă cu duioşie către Prunc, Care se lipeşte...