Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii – Preasfințitul Macarie – A cincea seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

de | apr. 4, 2019

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 11 aprilie 2019 cu invitarea Preasfințitului Părinte Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord. Preasfințitul Macarie va participa de la ora 18.00 la slujba Pavecerniţei Mari de la Catedrala Mitropolitană la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură, urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14), să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii”.

Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii - Preasfințitul Macarie - A cincea seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și Comuniune la Zalău

Bucurie și Comuniune la Zalău

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent duminică, 25 septembrie 2016, la Biserica Sfântul Nicolae din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial la Episcopiei Sălajului. La slujbă a...

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul. Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, de la ora...