1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
De-aș fi poliglot sau poet, dar dragoste nu am, aș perfoma într-o fanfară dezacordată.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
De-aș fi vizionar sau laureat al premiului Nobel și de-aș fi cel mai religios de pe pământ, dar dragoste nu am, voi fi inutil.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
De-aș fi cel mai mare filantrop sau cel mai vizibil mucenic, dar dragoste nu am, totul va fi în van.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
[Numele fiecăruia – ex. Adrian] continuă cu drag; [N] este cald cu toți, [N] nu este ciudos, [N] nu se autointitulează, nu se autoflatează,

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
[N] nu se irosește, nu se strecoară după interese, nu explodează nervos, nu face scenarii.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Nu apreciază relocarea injustiției, ci realitatea validării adevărului.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Toate le îndură, toate le acceptă, toate le optimizează, toate le menține.

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
Dragostea nu are sincope sau sfârșit. Previziunile se vor încheia, filologia nu va mai avea foneme; cercetarea va epuiza obiectul său,

9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
Deoarece cunoaștem ipotetic și presupunem parțialități,

10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
Dar îndumnezeirea va suspenda orice fracție a cunoașterii.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Naivitatea înțelegerii lumii de acum va primi înțelegerea deplină a finalului.

12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
Azi intuiesc prin analogii și construiesc sinteze prin aproximații, însă cunoașterea ultimă îmi va descoperi adevărul precum și Adevărul m-a cunoscut pe mine.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Pentru că în final vor subzista credința, nădejdea și dragostea, ultima fiind veșnica dragoste.