Liturghia Darurilor și concert de pricesne „Emoție și rugăciune”, în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur

de | mart. 16, 2022 | Actualitatea religioasă

Miercuri seara, 16 martie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dan Cismaș și ceilalți preoți coslujitori din cadrul parohiei.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură despre starea de pocăință care duce la mântuire.

„Când păcătuim suntem chemați să ne mărturisim păcatul, să avem curajul să spunem ceea ce am greșit. (…) Să nu ne fie rușine și să nu ne fie frică să ne mărturisim păcatul nostru, atunci când greșim înaintea lui Dumnezeu, și să-l recunoaștem și înaintea oamenilor, pentru că zice și ne îndeamnă Sfântul Apostol Iacov: mărturisiți-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi”, a subliniat Preasfinția Sa.

Apoi, în prezența ierarhului și a numeroși credincioși clujeni, șase din membrii Coralei Armonia (Alexandru Chiriac, Arhid. Ionuț Boancheș, Arhid. Vali Vădănoiu, Pr. Florian Popa, Pr. Doru Pantazi și Pr. Corneliu Chivu) au susținut un concert de pricesne specifice Postului Mare, intitulat sugestiv „Emoție și rugăciune. Icoana Răstignirii în culorile muzicii creștin-ortodoxe”.

Video integral: Cuvântul de învățătură și concertul de pricesne

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În prezent, biserica – de dimensiuni impresionante – se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Fățărnicia

Fățărnicia

Prin fățărnicie omul se arată că Îl iubește pe Dumnezeu, dar numai cu vorba, nu și cu inima și fapta. Omul fățarnic, prin lingușire caută să își atribuie însușiri pe care nu le posedă, vrând să arate tuturor și în special mai marilor lumii că este ceea ce în realitate...

Preasfințitul Vasile. Cuvinte de folos

Preasfințitul Vasile. Cuvinte de folos

Invitații Atelierului filocalic, la emisiunea „Părinți filocalici contemporani" sunt preoții slujitori de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh" din cartierului Zorilor, din Cluj-Napoca, părintele paroh Cornel Felecan și părintele Călin Ficior, care l-au cunoscut...

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de...

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

Resfințirea bisericii din parohia sălăjeană Fizeș

În duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Fizeș, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. În continuare a...