Liturghia Darurilor și concert de pricesne „Emoție și rugăciune”, în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur

de | mart. 16, 2022

Miercuri seara, 16 martie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dan Cismaș și ceilalți preoți coslujitori din cadrul parohiei.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură despre starea de pocăință care duce la mântuire.

„Când păcătuim suntem chemați să ne mărturisim păcatul, să avem curajul să spunem ceea ce am greșit. (…) Să nu ne fie rușine și să nu ne fie frică să ne mărturisim păcatul nostru, atunci când greșim înaintea lui Dumnezeu, și să-l recunoaștem și înaintea oamenilor, pentru că zice și ne îndeamnă Sfântul Apostol Iacov: mărturisiți-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi”, a subliniat Preasfinția Sa.

Apoi, în prezența ierarhului și a numeroși credincioși clujeni, șase din membrii Coralei Armonia (Alexandru Chiriac, Arhid. Ionuț Boancheș, Arhid. Vali Vădănoiu, Pr. Florian Popa, Pr. Doru Pantazi și Pr. Corneliu Chivu) au susținut un concert de pricesne specifice Postului Mare, intitulat sugestiv „Emoție și rugăciune. Icoana Răstignirii în culorile muzicii creștin-ortodoxe”.

Video integral: Cuvântul de învățătură și concertul de pricesne

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În prezent, biserica – de dimensiuni impresionante – se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

Rohia, 90 de ani de viaţă monahală (1926-2016)

  Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfinţirea primei biserici a Mănăstirii Rohia, aceasta a fost gazda unui simpozion naţional. Manifestările au început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după care a fost oficiată o slujbă de mulțumire  pentru cei 90 de...

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

Prezență arhierească, la Cehu Silvaniei

În ultima duminică din luna iulie, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Cehu Silvaniei, protopopiatul Zalău. Ierarhul a oficiat aici Sfânta Liturghie cu prilejul împlinirii a 20 de ani de pastorație și...

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Azi, duminică, 31 iulie, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare, înconjurat de un mare sobor de preoţi, de aproape sau mai departe, şi un număr impresionant de...

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Parohiile Ortodoxe  Române Lăpuș I și Lăpuș II, din Protopopiatul Lăpuș,  împreună cu Școala Gimnazială din comuna Lăpuș, organizează, în aceste zile, Tabăra Creștină „Prietenie, tinerețe și credință”, coordonată  de preoții parohi Ioan Mariș și Daniel Brisc şi...