Liturghie Arhierească în Parohia Cernuc din Episcopia Sălajului

de | iun. 5, 2016

Duminică, 5 iunie 2016, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu în biserica Parohiei Cernuc, Protopopiatul Jibou. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu protopopul locului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan. La slujbă au participat numeroși credincioși, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către Grupul Vocal Maria, din Arhiepiscopia Alba-Iuliei.

În continuare, toți cei prezenți s-au deplasat în vecinătatea bisericii, unde Ierarhul a sfințit capela mortuară ridicată de către comunitatea din Cernuc.

Localitatea Cernuc a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1336, alături de satele învecinate Bezded şi Solomon şi numără în prezent aproximativ 65 de familii de credincioşi ortodocşi.

În locul bisericii de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” ce datează din anul 1852, între anii 1951-1959 a fost ridicată biserica actuală de zid cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Din anul 2010, după instalarea noului preot Valer-Ovidiu Nechita, locaşul de cult a intrat într-un amplu proces de consolidare şi reînnoire, locașul de cult fiind repictat. Osteneala lucrărilor a fost încununată cu resfințirea bisericii de către Preasfințitul Părinte Petroniu, eveniment ce a avut loc la 4 mai 2014, moment în care părintele Valer Nechita a și fost hirotesit sachelar. Începând cu toamna aceluiași an, lucrările nu s-au oprit și sub coordonarea părintelui paroh Valer Nechita și prin jertfelnicia bunilor credincioși, a fost ridicată o capelă mortuară care să deservească nevoile comunității, în condițiile necesare secolului XXI.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Diplome de apreciere celor care s-au implicat în mod special la ridicarea acestei capele.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Procesiunea Bucuriei: Un moment de comuniune la ITO Bistrița

Unul dintre momentele speciale din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Bistrița, a fost Procesiunea Bucuriei. Concepută ca o sărbătoare a comuniunii în Hristos, procesiunea a pornit de pe...