Liturghia explicată copiilor, în parohia Adormirea Maicii Domnului

de | ian. 23, 2017

Copiii din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur vor fi ajutați să înțeleagă mai bine ce este Sfânta Liturghie.

Astfel că sâmbătă, 21 ianuarie 2017, în cadrul programului parohial pentru copii a debutat proiectul „Liturghia pe înțelesul copiilor”, destinat micilor creștini ai parohiei cu vârsta între 8 și 12 ani. Proiectul este coordonat de pr. paroh Dan Hognogi și de tineri teologi din parohie, a transmis pentru radio Renașterea, responsabilul programului parohial pentru copii, Stela Florea.

„Pe de o parte, Liturghia este cea mai mare Taină, dar totodată, are și o parte vizibilă: cuvinte, gesturi, obiecte, simboluri, pe care încercăm să le explicăm copiilor folosind un limbaj simplu, adecvat vârstei lor, precum și prin desen, fotografii și alte metode interactive”, a declarat părintele paroh Dan Hognogi.

Pe lângă prezentarea rânduielilor și a simbolismului Sfintei Liturghii, copiii vor învăța și cântările Liturghiei, astfel ca la finalul proiectului să participe într-o duminică la Sfânta Liturghie și să dea chiar ei răspunsurile la strană.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cercul preoțesc Mocod, reunit în parohia Nimigea de Sus

Cercul preoțesc Mocod, reunit în parohia Nimigea de Sus

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de părintele Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2015, în Parohia Nimigea de Sus din...

Seară de tineret organizată de protopopiatul Bistrița

Seară de tineret organizată de protopopiatul Bistrița

„Tinerii în slujba Bisericii” a fost subiectul întâlnirii organizate vineri, 18 septembrie 2015 de Protopopiatul Ortodox Bistrița și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși, filiala Bistrița. La această întâlnire dedicată în special tinerilor s-au reunit mai mulți...

Campionat de fotbal pentru tineri, organizat de Parohia Mărișelu

Campionat de fotbal pentru tineri, organizat de Parohia Mărișelu

Tineri din localitățile Bârla, Domnești, Colibița, Posmuș și Teaca s-au întrecut  într-un campionat de fotbal organizat de preoții parohiilor din care provin. Competiția care a avut loc sâmbătă, 12 septembrie 2015, a debutat cu o rugăciune oficiată în biserica...

Asumarea Crucii este singura cale de a ajunge la limanul mântuirii

Asumarea Crucii este singura cale de a ajunge la limanul mântuirii

Asumarea Crucii este singura cale de a ajunge la limanul mântuirii, le-a spus părintele Ioan Grapini din parohia bistrițeană Șanț, localnicilor din Anieș. Părintele a participat luni, 14 septembrie, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, alături de alți preoți din...