Liturghie arhierească în Parohia Ciocmani

de | iun. 15, 2020

Duminică, 14 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciocmani, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit și iconostasul lăcașului de cult, în urma lucrărilor de înnoire efectuate asupra acestuia.

La finalul slujbei, preotul paroh Teodor Iacob a mulțumit Preasfinţiei Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Satul Ciocmani este aşezat pe Valea Someşului, între localităţile Jibou şi Dej, și aparține, din punct de vedere administrativ, de Comuna Băbeni.

Biserica satului a fost zidită din piatră şi cărămidă, între anii 1900-1903, în condiţii grele, în timpul păstoririi vrednicului părinte Dumitru Coste, iar în anul 1927, sub păstorirea părintelui Dumitru Sav, a fost realizată pictura lăcașului de cult.

Începând cu anul 2010, preotul Teodor Iacob a fost numit preot al Parohiei Ciocmani, sub păstorirea lui derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale. În plan cultural,  a fost organizat Concertul de colinde ,,Sosit-a praznicul iară!ˮ, care, în prezent, se află la a X – a ediţie, acesta desfășurându-se, în fiecare an, în ultima duminică din postul Nașterii Domnului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Denia celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală din Zalău

Denia celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală din Zalău

Joi, 13 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, împreună cu părinții slujitori ai catedralei. În cadrul slujbei Deniei celor 12 Evanghelii, au fost citite 12...

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 9 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din incinta...

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Duminică, 19 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cuzăplac, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit întru...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Duminică, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șasa, filie a Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat slujba de reîntemeiere...