Liturghie arhierească și slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor de pe Vârful Grui

de | iun. 10, 2021

La Praznicul Înălţării Domnului (Ziua Eroilor), joi, 10 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un grup de credincioși, a urcat la Monumentul Eroilor de pe Vârful Grui, din Munții Călimani, pentru a aduce un omagiu celor șaizeci de soldați români care au fost masacrați în acel loc, în timpul Primului Război Mondial.

Cu acest prilej, în fața monumentului, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Botoșani, pr. prof. Daniel Dascălu, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele, protosinghelul Gavril Horț, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, protosinghelul Paisie Pașcu, precum și alți preoți din județele Bistrița-Năsăud și Suceava.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să își schimbe viața prin pocăință. „Suntem chemați să privim la Hristos și numai la Hristos. Cine privește înspre Hristos nu greșește niciodată”, a subliniat ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La final Liturghiei, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat slujba Parastasului pentru eroii români care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

La evenimentul comemorativ au participat militari de la Unitatea Militară din Prundu Bârgăului, numeroși credincioși de la poalele Călimanilor, din Transilvania și Bucovina, autorități locale și județene, care, la finalul ceremoniei, au depus coroane şi jerbe de flori.

De asemenea, copiii aflați în grija maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele au susținut un scurt moment patriotic.

Este deja o tradiţie ca, în fiecare an, de Ziua Eroilor, la mormântul celor 60 de militari români uciși pe Vârful Grui, în Primul Război Mondial, să se oficieze o slujbă de pomenire.

Osemintele ostaşilor ucişi pe Vârful Grui au fost descoperite în anul 1916, de un cioban, în vârstă de 16 ani, Lazor Bozga, care a urcat pe munte pentru a vedea „cu ochii lui ceea ce rămăsese în urma războiului”, după cum a declarat protosighelul Gavril Horț, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele.

Monumentul de pe Vârful Grui a fost ridicat în anul 2005, la iniţiativa Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, precum și prin implicarea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

Citește și interviul Despre eroii de pe Grui, cu părintele Gavril Horț

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Rotund Perfect

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

În duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fetindia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Mitropolitul Andrei al Clujului, prezent la sărbătoarea satului Boju

Mitropolitul Andrei al Clujului, prezent la sărbătoarea satului Boju

Sătenii din Boju, plecați de ani de zile în alte zone ale țării, dar și in străinătate, s-au reîntors acasă pentru a lua parte duminică, 2 octombrie 2016, la sărbătoarea fii satului. Bucuria lor a fost cu atât mai mare, cu cât alături de ei a fost Înaltpreasfințitul...

Consfătuirea profesorilor de religie din Sălaj

Consfătuirea profesorilor de religie din Sălaj

Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj, de mier­curi, 28 septembrie, a debutat cu slujba de Te-Deum la capela Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău şi a continuat în sala multimedia a acestei unități de învățământ, informează ziarul Lumina,...