Liviu Ciulei – mare regizor al României

Regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român; a fost arhitectul care a redesenat istoria filmului și a teatrului românesc. Astăzi vom vorbi despre Liviu Ciulei.

S-a născut la data de 7 iulie 1923 la București. Puțini știu că tatăl său a fost un constructor care a contribuit decisiv la ridicarea Bucureștiului modern în anii 30-40. Liviu Ciulei a studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București (1946) , apoi arhitectura (1949) . A debutat ca actor în 1945, la teatrul Mic în piesa Încătușarea, după piesa „Animal Kingdom” scrisă de Philip Barry; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din București, (mai târziu numit Teatrul ”Bulandra” ) , unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia de Richard Nash. În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum vă place a lui Shakespeare. A mai montat, printre altele: Opera de trei paraleO scrisoare pierdutăAzilul de noapteLeonce și LenaElisabeta I.

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, între anii 1963 și 1974.  Sub conducerea sa, Teatrul Bulandra devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în același timp, marii regizori de teatru David Esrig, Lucian Pintilie și Radu Penciulescu.

În 1965, Ciulei realizează una dinte capodoperele cinematografiei românești și europene, filmul Pădurea Spânzuraților, premiat pentru regie la Cannes. După succesul răsunător de la Cannes a mai realizat doar un film pentru TVR, O scrisoare pierdută, în 1977, cu Ștefan Bănică, Aurel Cioranu și Octavian Cotescu în roluri principale.

Spre finalul vieții sale, Liviu Ciulei explica dispariția sa ca regizor de film:

„Pe undeva am fost eu de vină. Toate filmele pe care le-am propus după «Pădurea spânzuraţilor» mi-au fost refuzate.

Vroiam să fac «Visul unei nopţi de vară», trebuia să joace şi Monica Vitti, era o combinaţie cu italienii care a căzut. După aceea am propus tot un Shakespeare, «Regele Lear», am vrut să-l fac cu ţărani din Maramureş. Şi a fost refuzat. Iar ceea ce mi se oferea nu-mi plăcea.

În schimb, Ciulei nu a încetat să regizeze teatru. De asemenea, a semnat peste 100 de scenografii de teatru, datorită talentului său de arhitect, profesie pe care a învățat-o până la urmă, la insistențele tatălui său, începând cu 1949.

Ciulei considera că cel mai mare succes al său în regia de teatru a fost montarea spectacolului „Moartea lui Danton”, la Berlin, în anul 1967. La premieră actorii au fost chemaţi la aplauze de 63 de ori.

A revenit ca regizor la Bulandra după căderea comunismului și a montat spectacole celebre precum Visul unei nopți de vară sau Hamlet, cu Marcel Iureș în rol principal.

Liviu Ciulei a murit în anul 2011, la Munchen.

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Ciulei

https://culturaladuba.ro/97-de-ani-de-la-nasterea-lui-liviu-ciulei-arhitectul-care-a-redesenat-istoria-filmului-si-a-teatrului-romanesc/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Liviu Ciulei – mare regizor al României
Loading
/
Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Pionier al aviației mondiale, inventator și constructor de aparate de zbor și motoare, Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872 în județul Timiș. A fost un elev eminent și a absolvit liceul din Lugoj ca șef de promoție.Pasionat de mecanică, încă din copilărie studia...

Dictatul de la Viena, o încercare pentru neamul și Biserica noastră

Dictatul de la Viena, o încercare pentru neamul și Biserica noastră

Se împlinesc 80 de ani de la Dictatul de la Viena. Amintirile românilor din nord-vestul Transilvaniei, referitoare la cei patru ani de suferință sunt foarte triste. Bunica mea, care era o femeie simplă, a relatat cu multă durere un fapt, care li s-ar putea părea banal...

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maica Domnului cu Pruncul a fost pictată la 1673 pentru biserica din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud) de preotul Luca din Iclod și iulustrează tipul iconografic Eleusa: tandreţea maternă, în care Maica se apleacă cu duioşie către Prunc, Care se lipeşte...