Dragi ascultători, continuăm să vorbim și astăzi despre relația dintre Maica Domnului și Muntele Athos, dintre Cea care l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și călugării aghioriți.
Arătam în emisiunea precedentă că mulți creștini veniți la Sfântul Munte pentru a deveni călugări făceau făgăduință să nu mai iasă vreodată în lume. Ajuns la bătrânețe, ieromonahului Matei Karakalinul la sfârşitul lui noiembrie 1985 i-a apărut o umflătură mare la pântece – probabil hidrocel – care îl împiedica să urineze. Situaţia era critică. Ceilalți călugări din mânăstire voiau să-l scoată la spital la Salonic, dar părintele Matei nu voia, fiindcă atunci când venise în Sfântul Munte făcuse făgăduinţă să nu mai iasă vreodată în lume. Iar Dumnezeu şi Maica Domnului l-au luat din această viaţă – se pare că el însuşi ceruse aceasta – și astfel şi-a ţinut făgăduinţa de a nu mai părăsi vreodată Grădina Maicii Domnului. Părintele Nicolae Grigoriatul era încredințat că „Celui ce rămâne în Sfântul Munte şi îşi sfârşeşte viaţa aici, Maica Domnului, în chipul pe care ea îl cunoaşte, îi va iconomisi mântuirea”. Invers, un bătrân rămas anonim de la Schitul Sfântului Vasilie afirma că „monahul care iese în afara Muntelui, pierde într-o oarecare măsură harul Maicii Domnului”. În același sens când un ierodiacon athonit şi-a exprimat dorinţa de a nu ieşi niciodată din Sfântul Munte şi se ruga pentru aceasta Maicii Domnului, stareţul Eftimie de la mânăstirea bulgară Zograful l-a încurajat: „Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ceară monahul cel bun de la Maica Domnului. Ori de câte ori monahul iese afară în lume, pierde din răsplata sa”.
Nu cu multă vreme în urmă la Nea Skiti (Noul Schit), la o adunare a călugărilor, un stareţ a spus că singura virtute care va rămâne în Sfântul Munte de acum înainte va fi aceea de a nu ieși monahii din Munte. Si cu toţii au fost de acord. Chiar si lumea recunoaşte aceasta ca fiind o virtute. Se spune admirativ despre cutare monah că are atâţia ani de când nu a ieşit din Grădina Maicii Domnului. Ieromonahul Modest de la Kerasia avea 50 de ani de când nu mai ieşise din Munte, iar atunci când din pricini binecuvântate a ieşit, luau de binecuvântare fire din barba lui şi bucăţi din rasa lui, fiindcă se minunau că a stat 50 de ani în pustie, fără să iasă în lume. Ascetul Eftimie Viglolavriotul din pricina bătrâneţii, a fost silit să se închinovieze în Lavră. Îşi pierduse deja auzul şi uneori semna: „Eftimie surdul”. Mai târziu a rămas şi orb, fiindcă nu a vrut să iasă în lume să facă operaţie. Şi-a rupt şi piciorul, dar nu a vrut cu niciun chip să iasă în afara Sfântului Munte pentru tratament.
Înțelegem mai ușor acest comportament câd citim afirmația unui bătrân athonit anonim conform căreia „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră, a spus că atât timp cât icoana ei este la mănăstirea ei, să nu plece niciun monah pentru a merge în afara Sfântului Munte, ca să găsească ceva mai bun, fiindcă va suferi o mucenicie fără roade”. E vorba de icoana Maicii Domnului Portărița de la Iviron, considerată cea mai puternică icoană făcătoare de minuni din Sfântul Munte. Aceasta a venit la Iviron în chip minunat pe mare și s-a oprit la poarta mânăstirii. Tradiția Sfântului Munte arată că viața monahală de aici își va afla sfârșitul când această icoană va pleca la fel de miraculos pe mare precum a venit, moment în care monahii de aici vor avea binecuvântarea Maicii Domnului să părăsească Grădina sa și să meargă fiecare acolo unde-l va lumina Dumnezeu. Până atunci trebuie să aibă conștiința că viețuiesc în grădina Maicii Domnului. Odată s-a iscat o neînţelegere între Bătrânul Constantie Aghiopavlitul şi un frate. A pornit furios să-l găsească la kathisma unde locuia acela, dar pe drum s-a gândit: „In Grădina Maicii Domnului mă aflu. Ce vreau să fac? Maica Domnului, iartă-mă!”. A plâns şi s-a întors la chilia sa.
Mai demult erau mulţi mireni care trăiau în Sfântul Munte. Erau săraci, nu aveau ce lucra şi trăiau din milosteniile călugărilor. Odată Sfânta Chinotită (forul conducător al Sfântului Munte) a hotărât să-i alunge. I-a adunat pe toţi, erau vreo 50-60. Era şi un fotograf care le-a scos o fotografie de amintire în faţa Bisericii Protaton. Insă atunci când a developat fotografiile, a văzut deasupra mirenilor pe Maica Domnului stând precum în icoana Sfântului Acoperământ şi ocrotindu-i. Fotograful se minuna şi se întreba cum de a apărut în fotografie, de vreme ce nu o văzuse în vremea fotografierii. A arătat celor de la Sfânta Epistasie fotografia, iar aceia de îndată ce au văzut-o pe Maica Domnului acoperindu-i, au decis: „Să nu-i alungăm. Să rămână aici. Acesta este un semn că Maica Domnului îi vrea pe toţi în Grădina ei”.
La Mănăstirea Iviron, într-un an, când încă mai avea rânduială de sine (înainte de 1990), fiindcă se terminaseră măslinele mănăstirii, monahii au hotărât să nu mai dea măsline argaţilor. A doua zi însă a venit un caic cu 40 de vase pline cu măsline şi au înştiinţat să vină să le ia. După ce le-au descărcat, au vrut să-l cheme la mănăstire pe omul care le adusese şi să-i mulţumească. Acela însă a plecat îndată şi nici până astăzi nu au aflat cine a fost. Insă părinţii în spatele acestora vedeau purtarea de grijă a Maicii Domnului „Portătița”, cea făcătoare de minuni, care în tot Sfântul Munte – si mai ales în această mănăstire – este atât de simţită, prin neîncetatele minuni ale icoanei si mişcarea candelei. Si astfel, s-au încredinţat încă o dată că Maica Domnului doreşte să nu înceteze binecuvântarea si milostenia care vin de la mănăstirea ei şi că ea ştie să iconomisească cele de trebuinţă.
Ca egumenă a Muntelui Maica Domnului găzduiește mireni pentru oarecare vreme însă pe unii monahi îi alungă. Părintele Antim, duhovnicul de la Sfânta Ana a vorbit despre doi astfel de monahi: „Aceştia au fost aici şi erau pricinuitori de tulburare, nu se linişteau. Maica Domnului i-a alungat, dar şi de acolo unde sunt acum vor pleca”. Şi într-adevăr, monahii aceia au plecat în lume unde au şi murit. Un bătrân athonit rămas anonim întreba: „Oare cu puterea noastră vieţuim aici?” Și tot el răspundea: „Nimeni nu poate rămâne aici, dacă Maica Domnului nu-l acoperă”. Bătrânul Nectarie Aghiopavlitul își sfătuia deci ucenicul: „Auzi, călugăraşul meu? Să te ţii de veşmântul Maicii Domnului şi să o tragi. Să nu o laşi niciodată, până ce vei muri. Aceasta este pentru noi şi mamă şi tată”.
Bătrânul Antonie Grigoriatul era un om al lui Dumnezeu. Spunea mereu rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te”. Odată s-a destăinuit: „Mi s-a părut că am văzut în vis pe Maica Domnului spunându-mi: «Vă voi mântui pe toţi. Numai să aveţi între voi dragoste şi să vă împliniţi îndatoririle călugăreşti»”. Dacă monahii îşi împlinesc îndatoririle lor duhovniceşti, Maica Domnului le va iconomisi cele de trebuinţă.
Părintele Eftimie de la mânăstirea bulgară Zograful la 3 noiembrie 1975 a fost ales în unanimitate de obștea mânăstirii egumen pentru virtutea sa. El însă, din smerenie, nu voia să primească cu nici un chip. Se lepăda cu stăruinţă, dar şi călugării insistau. Atunci i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus: „Trebuie să primeşti, căci nu există altul”. Astfel a devenit egumen la porunca Maicii Domnului, egumena Sfântului Munte. Odată petrecând mai multă vreme fără să fi închis un ochi, prins de multele treburi ale mânăstirii, pe când transporta verdeţuri cu tractorul, pe egumenul Eftimie l-a furat somnul la volan şi a căzut cu tractorul într-un pârâu. Atunci i s-a arătat din nou Maica Domnului. L-a izbăvit, nimic nu a pătimit, şi i-a spus: „Nu trebuie să exagerezi! Dacă nu aş fi venit, ce ai fi păţit!”. Odată starețul Eftimie se afla la spital, deoarece căzuse dintr-un copac. Nici acolo nu-si lăsa îndatoririle duhovniceşti si se străduia să si le termine înainte de a se trezi bolnavii din salon. Odată, pe când stătea aşezat în pat, rostea repede Rugăciunea lui Iisus. Atunci i s-a arătat pentru a treia oară Maica Domnului. A văzut-o limpede, deşi din evlavie şi zdrobirea inimii nu îndrăznea să ridice ochii ca să o privească din nou. A auzit-o spunându-i să nu se grăbească atunci când se roagă. Această arătare dumnezeiască a fost nevoit să o povestească unui ieromonah care acum este mitropolit în Bulgaria, fiindcă într-un timp făceau slujbă la conacul din Tesalonic şi ieromonahul citea repede pentru a apuca să-şi facă treburile.
Un student la Teologie l-a vizitat pe Stareţul Paisie la Coliba Cinstitei Cruci şi, impresionat fiind de discuţie, a hotărât să devină monah şi să rămână împreună cu el. Stareţul i-a spus: „Voia lui Dumnezeu pentru tine este să devii monah în chinovie, iar nu în pustie. Să mergi pe la toate mănăstirile si unde te va lumina Maica Domnului si te vei odihni sufleteşte, acolo să rămâi”, confirmând încă odată că Maica Domnului este egumena Sfântului Munte.
Apariții recente ale Maicii Domnului în Sfântul Munte confirmă promisiunile ei menționate mai sus. Sfântul Munte rămâne până la sfârșitul său Grădina Maicii Domnului, loc al rugăciunii înalte, contemplative, loc în care viețuiesc călugări sfinți a căror rugăciunea nu acoperă doar Grecia, ci întreaga lume.
