Maica Siluana Vlad a murit la vârsta de 77 de ani

de | iun. 9, 2021

Stareța mănăstirii „Sf. Siluan Athonitul” din Iași, Schimonahia Siluana Vlad, a trecut la Domnul în seara zilei de marți, 8 iunie 2021, la mai puțin de două săptămâni de la împlinirea vârstei de 77 de ani. 

Anunțul a fost făcut de Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pe pagina sa de Facebook.

„Dumnezeu să o așeze întru binemeritată odihnă în locașurile drepților!”, a scris părintele.

„Să ne revedem în Rai, Maica mea dragă!”, și-a încheiat scurtul mesaj purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

Maica Siluana

Maica Siluana Vlad s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Galaţi.

S-a călugărit la vârsta de 49 de ani, în anul 1993, la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 s-a mutat la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”,  care funcţionează până astăzi la Iaşi.

În conferințele susținute, Maica Siluana a abordat teme precum: relațiile tinereții, treptele iubirii, familia în societatea de azi, sursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele.

Foto credit: Doxologia

Sursa: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Galații Bistriței.  Prezent în localitate pentru a binecuvânta ultimele lucrări de reabilitare făcute la biserică,...

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 18 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, sâmbătă, 17 decembrie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și-a cinstit ocrotitorul spiriritual, informează Basilica, Agenţia de Presă a Patriarhiei Române. Cu această ocazie,...

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Luni seara, după slujba sfântului Maslu, de la ora 20:00 în sala C4 a Cantinei Studenţilor din Campusul Haşdeu (lângă Biserica Studenţilor) tinerii din A.S.C.O.R. Cluj continuă întâlnirile de seamă cu oameni de cultură. De data aceasta îl vor avea invitat pe dl. Ion...

Târg de Crăciun la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj

Târg de Crăciun la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj

La inițiativa Consiliului Elevilor Seminarului Teologic Ortodox, joi, 15 decembrie 2016, a avut loc a IV-a ediție a Târgului de Crăciun. Elevii claselor V-XII, coordonați de diriginții lor, au confecționat obiecte decorative pentru Crăciun și au făcut turtă dulce,...