Mănăstirea Cozia – tezaur de credință, spiritualitate, artă bizantină și românească

de | mai 18, 2020 | Documentare

Înălțată de voievodul Țării Românești Mircea cel Bătrân (1355-1418), spre ai fi locaș de închinare și necropolă domnească, Mănăstirea Cozia cu hramul Sfintei Treimi stă mărturie peste veacuri a credinței noastre străbune, păstrând între zidurile sale unul dintre cele mai vechi ansambluri de pictură de tradiție bizantină, de la noi din țară.

Capodopera ansamblului monahal de la Cozia o reprezintă biserica mare sau catoliconul, așa cum îndeobște se denumește principalul lăcaș de cult, ce datează din anul 1388. Astfel, la 18 mai 1388, Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care a reorganizat călugării din Oltenia și a întemeiat mânăstirile de la Vodița și Tismana, a oficiat slujba de târnosire a mânăstirii, iar întâiul egumen a Coziei a fost Ieromonahul Chir Gavriil. După unii cercetători, construcția bisericii ar fi fost realizată puțin mai devreme de anul menționat, aceștia stabilind anii 1386 sau 1387. Împreună cu celelalte construcții adiacente, biserica mănăstirii  a fost restaurată de mai multe ori, de-alungul timpului. Inscripția așezată la intrarea în biserică și care a fost înlocuită în repetate rânduri, poartă următorul text: Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s’au înălțat din temelie această sfântă Biserică, de creștinul Domn al Țării Românești, Io Mircea Voevod, la leat 6894-1386 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâiu, pentru mulțimea anilor, au luat iarăș această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s’ au îndurat, în zilele Prea Luminatului Domn Constantin B. B. Voevod, fiind Mitropolit al Țării Românești Kir Teodosie și ostenitor Kir Antim (Ivireanul) Episcopul de Râmnic, leat 7215-1707, în egumenia Prea cuv. Kir Mihail.

Planul bisericii și sistemul de construcție este înrudit cu cel al lăcașurilor de cult din Serbia. Edificiul este un admirabil triconc cu turlă pe naos, turlă susținută pe pandantivi și a devenit modelul preluat în arhitectura Țării Românești din secolul al XIV-lea. Biserica este construită într-o frumoasă alternanță din piatră de talie și șiruri de cărămidă, elemente, ce dau întregului un aspect de monumentalitate, dar și de prețiozitate și rafinament stilistic.[1]

Organizarea spațiilor lăcașului sacru sunt dispuse pe axa est – vest, biserica fiind împărțită în: altar, naos, pronaos și pridvor deschis, acesta din urmă fiind adăugat în secolul al XVII-lea. Dacă altarul se articulază planimetric la exterior printr-o structură poligonală, la interior păstrează forma unui arc de cerc. Naosul spațios și suplu se finalizează în partea superioară cu o turlă decagonală, în vreme ce pronaosul are o structură aproxmativ pătrată, fiind acoperit cu o boltă semicirculară longitudinală (ce a fost la origini mai înălțată)[2]. Elemente de ordin decorativ-plastic se observă pe pereții exteriori ai monumentului. Împletituri, păsări afrontate, palmete stilizate acoperă arcadele oarbe, iar discurile plasate sub arcade și chenarele ferestrelor sunt prezente între 1377-1413 și la unele biserici ale Moraviei[3]. Ancadramentele ferestrelor au ca element dominant, nu doar decorația de tip vegetal, dar și vulturul bicefal, însemn heraldic ce dă sensul unei adevărate ctitorii de despot bizantin[4].

Pictura interioară aparține perioadei imediat următoare construcției lăcașului de cult, respectiv 1390-1391. În decursul veacurilor, din cauza mai multor vitregii, ea a fost mult avariată sau distrusă, de aceea, în Sfântul Altar, în naos și în pridvor, s-a purces la repictarea ei de către Preda Zugravul, împreună cu fii săi Ianache Preda și Mihail, în anul 1707.Așadar, la Cozia, se poate vorbi de două stiluri distincte de pictură. Cel dintâi, păstrat doar în pridvor, este de factură monahală, iar cel din naos și celelalte spații, este tributar stilului de pictură brâncovenesc. Pictura pronaosului se remarcă printr-o serie de compoziții ample, dar și prin siluetele monumentale ale sfinților, ce întregesc ansamblul în registrul de jos.

Menologul prezintă partea cea mai amplă a decorației, în vreme ce pe peretele de răsărit este redactat Imnul Acatist [5]– cel mai vechi din pictura monumentală de la noi din țară, iar pe pereții de nord, sud și vest Viziunea Sfântului Petru din Alexandria și Cele șapte Sinoade Ecumenice, în partea de sus. O teorie de sfinți pustnici se observă în registrul inferior, pe latura de nord. Cu o profundă tendință spre transcendent și în spiritul unei picturi monahale, cu vădite similitudini cu teoriile de sfinți din Serbia, pictura din pronaosul Coziei a fost realizată în ambianța unei școli vest-balcanice, la dezvoltarea căreia au participat, alături de zugravii sârbi și cei din Țara Românească, după cum menționa istoricul Virgil Vătășianu[6].

Referindu-se la tema Viziunii Sfântului Petru din Alexandria, menționată mai sus și așezată nu departe de șirul Sinoadelor, academicianul Răzvan Theodorescu arăta legătura directă, de sens istoric și simbolic, a prezenței învecinate a acestei reprezentări – icoana luptei împotriva rătăcirilor de la dreapta credință[7]; chiar dacă această temă nu aparține acestui spațiu, ea este caracteristică și canonică de a fi pictată în Sfântul Altar.

Referitor la programul iconografic adaptat în cel de-al XVIII-lea secol, așa cum s-a amintit, este îndatorat lui Preda zugravul și fiilor săi. Stilul brâncovenesc este relevant în tratarea narativă a temelor hristologice, dar și în cele vetrero-testamentare. Se remarcă decorul multiplu, bogăția veșmintelor, redarea cu atenție a chipurilor sfinților, care păstrează filonul spiritualității bizantine.

Sfântul Altar este dominat de ampla redactare a Maicii Domnului Platytera, așa cum se mai cunoaște în literatura de specialitate a Maicii Domnului cea mai înaltă decât cerurile. Ea este înfățișată şezând pe tron şi avându-l în braţe pe Pruncul Iisus Hristos, care binecuvântează. Pe cele două părți, ea este străjuită de Sfinții Arhanghelii Mihail şi Gavriil.

Deasupra Sfintei Mese se vizualizează tema iconografică a Sfântului Agneț, numită și Iisus – Pâinea vieții – această reprezentare este una cu valoare de simbol a Sfintei Taine a Împărtăşaniei. În registrul de jos apar într-o friză monumentală sfinții ierarhi, unii dintre ei autori ai Sfintei Liturghii, iar alții apărători ai dreptei credințe și mari făcători de minuni: Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Vasilie cel Mare, Spiridon etc. Programul iconografic al altarului prezintă și alte teme, precum: Cortul mărturiei, Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii DomnuluiCina cea de taină.

Naosul bisericii îl are în centrul calotei pe Hristos de tip Pantocrator, urmat de scenele:  Liturghia îngerească, dar și de siluetele Proorocilor și de cele ale Sfinților Apostoli[8]. Aceștia sunt poziționați tot în aria turlei, urmând mai apoi ca în pandantivii să-i vedem pictați pe cei patru evangheliști.

Semicalotele absidelor laterale au zugrăvite în partea de nord – Învierea ori Coborârea în Iad a Mânturitorului și în cel de sud Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile.  Pe timpanele superioare de sub turlă sunt înfățișate: Buna Vestire (est); Nasterea Domnului (sud); Întampinarea Domnului (vest)Botezul Domnului (nord). Pe timpanul peretelui despărțitor dintre naos și pronaos este redată Schimbarea la Față.

Registrele inferioare de sub cele două bolți absidale, dar și de pe peretele de vest, de jur împrejurul naosului (în sensul acelor de ceasornic), începând din partea de sud a altarului, înfățișează cronologic viața Mântuitorului, fiind incluse și  minunile, pildele, dar şi patimile.

La baza acestora, în registrul de jos, sunt redați Sfinţii militari și mari mucenici: Gheorghe, Teodor Stratilat, Mina, Eustatie Plachida, Nikhita, Mercurie, Teodor Tiron, alături apar și doctorii fără arginţi Sfinții Cosma și Damian.

În absida de pe peretele de sud este zugrăvită magistrala temă a Rugăciunii – Deisis, care îl înfăţișează pe Iisus Hristos în veșmântat în ținută de Împărat şi Mare Arhieru, avându-i în dreapta pe Maica Domnului Rugătoare şi în stânga pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul – orant[9].

Admirabilul tablou votiv, care îi reprezintă pe Mircea cel Bătrân şi pe fiul său Mihail închinând Maicii Domnului biserica, se remarcă pe  peretele despărtitor dintre naos și pronaos, spre sud. Cei doi sunt înveșmântați în costume de cavaleri apuseni. Pandant tabloului votiv, spre nord, este zugrăvită familia Cantacuzinilor. Acestora li se datorează primenirea locașului de cult din cel de-al XVIII-lea secol, mai precis adăugarea pridvorului, repictarea spațiilor din altar şi naos și refacerea corpului de chili.

Pridvorul deschis, străjuit pe patru coloane în față și alte două în spate, a fost pictat între anii 1705 – 1707, de zugravii hurezeni: Andrei, Constantin și Gheorghe (Constantin fiind, de fapt, Constantinos, coordonatorul echipei de pictori de la Hurezi). Tema fundamentală a picturii din pridvor este cea a Judecății de Apoi.

În interiorul ponaosului care, potrivit tradiției, are o destinație funerară, sunt adăpostite mormântul lui Mircea cel Bătrân, precum și mormintele altor membri ai familiei sale: doamna Mara, Mihail Voievod, Dan Voievod, al Maicii Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul, devenită monahie după moartea fiului ei (asasinat la Câmpia Turzii la 9 august 1601), dar și a Mitropolitului Varlaam și ale altora.

Catapeteasma de lemn a fost distrusă, iar cea existentă, de zid, în tehnica stucaturii, datează din anul 1794, din timpul domniei lui Alexandru Moruzi. Aceasta, alături de icoanele împărătești, au fost făurite de Teodosie, egumenul Coziei. Pictura de pe tâmplă, atribuită pictorului Covaci, s-a finalizat în 1907[10]. Policandrele din pronaos și naos aparțin perioadei de domnie a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.

Complexul arhitectural este îmbogățit astăzi, alături de Biserica Sfânta Treime, de : Paraclisul Adormirea Maicii Domnului, Paraclisul Duminica Tuturor Sfinților, Trapeza, Bolnița Sf. Apostoli și clădirile incintei care mărginesc, pe laturile de nord, est și sud, întreaga zidire.

Muzeul mănăstirii, reorganizat în anul 1983 păstrează o colecție amplă de obiecte bisericești din secolele al XIV-XIX-lea: icoane pictate pe lemn și sticlă, obiecte de cult (evanghelii cu coperți ferecate), manuscrise, tipărituri în limba română cu caractere chirilice, precum și tipărituri slavone și grecești. Dintre acestea menționăm: Psaltirea lui Dosoftei în versuri și Cazania Mitropolitului Varlaam. Este demn de amintit și Epitaful brodat de monahii mănăstirii, pe mătase, cu fir de argint și argint aurit, ce datează dintre anii 1395-1396, obiect liturgic considerat o capodoperă a artei noastre medievale românești.

Încă din vremea lui Mircea cel Bătrân mănăstirea se evidenția printr-o școală mânăstirească unde se învăța în limba românească și cea slavonă, fiind unul din cele mai influente și recunoscute centre culturale ale timpului.

Finalizând acest scurt periplu în spațiul arhitecturii, picturii și implicit a tradiției Sfintei Mănăstirii Cozia, considerăm că istoria acestui loc sfânt se împletește cu credința noastră strămoșească, constituind, peste timp un arc de spiritualitate, ce ne cheamă să redescoperim, cu fiecare generație, valorile artei bizantine și cele naționale românești.

[1] Mănăstirea Cozia, Ed. Meridiane, București, 1964, p. 3.

[2] Daniel Barbu, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 60.

[3] Virgil Vătășianu, Istoria Artei Europene – Epoca Medie, vol. I, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1968 pp. 540, 541.

[4] Arta de tradiție bizantină în România, Ed. Noi Media Print, București, 2008, p. 56. Se consideră că aceste decorații au fost realizate chiar de meșteri veniți de pe valea Moravei.

[5] M. Davidescu, Mănăstirea Cozia, ediția. a III-a, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 17. Aceste reprezentări desfășurate pe două registre se aseamănă cu frescele de la Mănăstirea Marleov, ce datează din jurul anilor 1370.

[6] M. Davidescu, Mănăstirea Cozia, p. 18.

[7] Răzvan Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești (secolele X-XIV), Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1974, p. 310.

[8] Pr. Prof. Ene Branişte, Programul iconografic al Bisericilor Ortodoxe – îndrumător pentru zugravii de biserici, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1975, p. 7.

[9] Mariu Porumb, Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1998, p. 103.

[10] Constantine Cavarnos, Ghid  de iconografie bizantină, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 38.

 

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/grigore-samboan/" target="_self">Grigore Sâmboan</a>

Grigore Sâmboan

absolvent al studiilor de Teologie și Jurnalism redactor radio Renașterea

Ultimele articole

Lupta cu diavolul este o realitate

Lupta cu diavolul este o realitate

Nu numai Dumnezeu e o realitate evidentă, ci şi diavolul este o realitate. El umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită. Şi lucrarea lui o poate constata oricine începând din casă, uitându-se în ţară şi uitându-se în lume. Evanghelia ne pune în faţă un om...

Demonul posedatului și demonii Cetății

Demonul posedatului și demonii Cetății

Aspecte introductive S-ar putea spune că episodul ce se găsește în centrul Evangheliei de astăzi face parte dintr-o adevărată arhitectură, ce reunește o serie de întâmplări, menite să le arate Apostolilor cu cine stau de vorbă. Cu puțină vreme înainte de popasul în...

Mai multe din Documentare
Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maica Domnului cu Pruncul a fost pictată la 1673 pentru biserica din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud) de preotul Luca din Iclod și iulustrează tipul iconografic Eleusa: tandreţea maternă, în care Maica se apleacă cu duioşie către Prunc, Care se lipeşte...

Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară

Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară

Acum mai bine de 700 de ani, Bistriţa era deja unul din oraşele importante ale Transilvaniei. Pe  16 iulie se împlinesc 756 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241, când codicele mănăstirii Echternach...