Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Mănăstirea de la Rohia | lector univ. dr. VASILE-MIHAI CUCERZAN

de | aug. 13, 2023

Cu o istorie de 100 de ani (1923-2023), Mănăstirea Sfânta Ana din „Muntele cel Sfânt” de la Rohia , având hramul Adormirii Maicii Domnului rămâne un așezământ cu aceeași încărcătură spirituală precum aceea care a binecuvântat pe ctitorul ei, preotul Nicolae Gherman și pe toți sătenii dreptcredincioși care s-au ostenit la ridicarea lui.
În 1926, mănăstirea a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 1000 de credincioși, luând naștere „primul așezământ de acest fel” în Ardealul alipit, în inima Maramureșului istoric. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, icoana a scăpat dintr-un incendiu când, din cauza unei lumânări nesupravegheate, suportul lemnos al icoanei a luat foc fiind mistuit în întregime, în timp ce icoana păstrează doar câteva urme care mărturisesc minunea săvârșita.

În timp, a dăinuit ca unul dintre cele mai valoroase monumente bisericești și de artă religioasă din țara noastră. Astăzi, lăcașul de cult se află sub oblăduirea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și îi întâmpină pe toți cei care caută ajutor spiritual, tihnă sufletească și mângâiere să vină cu nădejde și să se roage la „icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni”, pictata de calugarul Nicanor din Sfantul Munte Athos.
De-a lungul unui secol de existență, Mănăstirea de la Rohia a rezistat în timpul ocupației hortyste și prigoanei comuniste, reușind ca prin activitatea sa duhovnicească, misionară și culturală să devină un centru de referință al monahismului ortodox în nord-vestul țării. Așezământul posedă o bogată colecție de icoane și una dintre cele mai mari biblioteci mănăstirești ortodoxe din Transilvania. Este și lăcașul sfânt unde Justinian Chira a fost stareț pentru 30 de ani dar și locul unde a fost călugărit omul de cultură Nicolae Steinhardt, care a trăit aici ultimii ani din viață.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Mănăstirea de la Rohia | lector univ. dr. VASILE-MIHAI CUCERZAN
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pledoarie pentru lectură și memorie culturală | Răducu Rușeț

Pledoarie pentru lectură și memorie culturală | Răducu Rușeț

Istorie, lectură și memorie culturală în dialog cu istoricul Răducu Rușeț la Radio Renașterea Emisiunea „Dialoguri” l-a avut ca invitat pe istoricul și cercetătorul Răducu Rușeț, doctor în istorie și documentarist în cadrul Biroului pentru Studenți cu Dizabilități al...

Parada Micilor Bicicliști 2026

Parada Micilor Bicicliști 2026

Într-o perioadă în care tot mai mulți copii petrec timpul în fața ecranelor, iar mișcarea și jocul în aer liber devin tot mai rare, inițiativele care îi aduc pe cei mici mai aproape de sport, de comunitate și de familie sunt cu adevărat necesare. Despre una dintre...