Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

de Documentare

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765, pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal, cele care mai rămăseseră după acţiunea din 1761-1762 a generalului Bukow, cu excepţia acelora care aveau şcoală pentru ,,învăţarea copiilor”. Biserica a ars în 1823 și a fost refăcută de localnici, dar s-a prăbuşit în anul 1925, iarna, sub povara zăpezii.  Primăvara, enoriaşii satului Strâmbu şi ai cătunului Valea Căşielului au cumpărat actuala biserică de lemn din satul Canci (acum Dumbrăveni, judeţul Bistriţa-Năsăud). Biserica de lemn, azi monument istoric, datează din secolul al XVIII-lea. După 1863, până în anul 1956 mănăstirea nu a mai avut călugări, rămânând în tot acest timp biserică de sat, Valea Căşielului fiind filie a satului Strâmbu.

Din 1956, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira, pe atunci stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, a închegat prima obşte de maici, iar în anul 1959, când, prin Decretul 410, autoriăţile comuniste au decis desfiinţarea mănăstirii, maicile au fost constrânse să plece, biserica rămânând din nou peste 30 de ani ca biserică de mir.

În anul 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfiinţarea Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” – Căşiel, ca mănăstire de maici. În anul 1994, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a sfinţit paraclisul cu hramul „Buna Vestire”.

În prezent, obștea mănăstirii numără 31 de maici, stareță fiind stavrofora Varvara Georgiu, iar duhovnic protosinghelul Serafim Bădilă.

Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti, de icoane îmbrăcate cu veșmânt şi litografiate.

Mănăstirea păstrează un fragment din lemnul Sfintei Cruci, precum și o raclă cu părticele din moaștele a mai multor sfinți.


DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, muzică populară, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. Astăzi vom vorbi despre Margareta Pâslaru. S-a născut la data de la 9 iulie 1943 la București. Eleva Margareta Pâslaru a debutat în...

Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului

Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului

Contele Ferdinand von Zepelin este inventatorul dirijabilului. Numele său de origine a devenit în alte limbi numele celei mai celebre invenții a sale. Ferdinand Adolf Heinrich August Graf von Zeppelin s-a născut la data de 8 iulie 1838, într-o familie înstărită...

Liviu Ciulei – mare regizor al României

Liviu Ciulei – mare regizor al României

Regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român; a fost arhitectul care a redesenat istoria filmului și a teatrului românesc. Astăzi vom vorbi despre Liviu Ciulei. S-a născut la data de 7 iulie 1923 la București. Puțini știu că tatăl său a fost un...

Ciprian Porumbescu – românul care a compus imnul Albaniei

Ciprian Porumbescu – românul care a compus imnul Albaniei

Ciprian Porumbescu este unul din cei mai cunoscuți compozitori români. Numele său inițial nu era acesta. Ciprian Porumbescu este numele pe care și l-a schimbat. Inițial se numea Ciprian Golembiowski. S-a născut la data de 14 octombrie 1853 în Șipotele Sucevei, care...

Nicolae Iorga – mare personalitate a românilor

Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al...