Mareșalul Constantin Prezan (27 ianuarie 1861-27 august 1943)

Personalitatea zilei de 27 august este renumitul mareșal Constantin Prezan.

Acesta s-a născut la data de 27 ianuarie 1861 în comuna Butimanu, aflată în prezent în județul Dâmbovița. Constantin Prezan a fost un militar de elită, erou al Marelui Război de Reîntregire Națională, fiind totodată contemporan sau participant activ la încă câteva războaie.

Cursurile școlii primare le urmează în satul natal, urmând ca din anul 1874 să devină elev al Școlii Fiilor de Militari din Iași, instituție de învățământ militar, de nivel liceal. La absolvirea liceului, Constantin Prezan devine elev al Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie, urmându-și astfel visul de a deveni un militar de excepție.

Printre principalele discipline studiate în instituțiile de învățământ militar regăsim următoarele: fortificație, strategie și geografie militară, tactică, geometrie descriptivă și multe altele. Având astfel puse bazele în acest domeniu, Constantin Prezan s-a dovedit extrem de priceput pentru arma numită geniu, fapt pentru care a și fost trimis să urmeze cursurile Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, inițial în România și ulterior în Franța.

Seriozitatea, dibăcia, dar mai ales consecvența de care a dat dovadă – caracteristici esențiale ale unui bun militar – îl recomandau pe Constantin Prezan. Astfel, acesta este numit în anul 1896 în Statul Major al Armatei Regale Române, primind și însărcinarea de adjutant al Principelui Moștenitor Ferdinand. Referitor la această sarcina importantă, Matei Vlădescu, șeful Casei Militare Regale din acea perioadă, afirma despre Constantin Prezan următoarele,  „a justificat pe deplin bunele note obținute de la diferiții săi șefi până astăzi, achitându‑se cu mult zel și multă inteligență de această sarcină”.

În anul 1901, Constantin Prezan alături de tânăra sa soție Olga Prezan, se va muta la noua reședință din Schinetea. Acesta a fost și momentul în care militarul român se va îndrăgosti de Moldova, iar în următori ani va deține diverse funcții de comandă în unități dislocate în garnizoanele Vaslui, Bârlad, Roman sau Iași.

Cariera acestuia a ajuns la apogeu în anul 1914, deținând cel mai înalt grad care se putea oferi pe timp de pace. Constantin Prezan, artizan al victoriilor din anul 1917, cerea în același an pensionarea, însă avea să fie rechemat la conducerea Marelui Cartier General în toamna lui 1918, când România a reintrat în răzoi.

În 1920, Constantin Prezan trece definitiv în rezervă, rămânând de-a lungul timpului o personalitate importantă în istoria poporului român. Pentru a-i fi recunoscute meritele, acesta este numit în 1923 membru de onoare al Academiei Române, urmând ca în anul 1930 să primească și gradul de mareșal.

Mareșalul Constantin Prezan trece la cele veșnice la data de 27 august 1943, fiind înmormântat cu funeralii naționale în curtea reședinței sale de la Schinetea.


Resurse:

http://www.istorie-pe-scurt.ro/constantin-prezan-o-viata-in-slujba-romaniei/

Mai multe din Personalitatea zilei
Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu, a fost un general, apoi mareșal, om politic și membru de onoare a Academiei Române. A condus armata română în victoriile de la Mărăști și Oituz. În primii ani de după Război, a speculat cu succes starea țăranilor și a reușit să-și formeze un partid...

Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Pianist, compozitor și pedagog român și membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român. Acesta este Dinu Lipatti. S-a născut la București, la 19 martie 1917, din părinți buni muzicieni, tatăl violonist iar mama...

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu a fost un matematician și poet român. Dintre două domenii opuse, unul cu profil real, celălalt cu profil uman este interesant cum lucrurile au evoluat în timp. Chiar dacă a depus mai mult efort în domeniul matematicii, pentru posteritate el rămâne unul...

MITROPOLITUL BARTOLOMEU (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

MITROPOLITUL BARTOLOMEU (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania s-a născut în comuna Glăvile din județul Vâlcea, din părinții Ana și Vasile, la data de 18 martie 1921, fiind al treilea dintre cei patru copii ai familiei Anania. Copilăria și-o petrece în satul natal, unde va și urma cursurile...

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, ideolog al generației de la 1848. Acesta a fost Alecu Russo. S-a născut la 17 martie 1819, în satul Prodăneştii Vechi – „un sat frumos, răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un...

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf a fost o scriitoare și profesoară suedeză. Ea a fost prima   femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914). Opera ei bazată pe legendă a fermecat generații la rând. Ea apare...